Mai multe persoane trimise în judecată pentru obţinere, pe nedrept, de fonduri europene

42

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane în legătură cu obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea.

Potrivit unui comunicat al DNA remis joi (8 aprilie 2010) Janos Soos, administrator la SC Immo Contact SRL Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, a folosit documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, făptuind aceste infracţiuni în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii i-au mai trimis în judecată pe Iosif Torok, administrator la SC Biofruct SRL Calnic, jud. Covasna, în calitate de complice, şi pe Csaba Hoffmann, şeful Biroului Regional Covasna din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru – Biroul Regional Covasna, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în formă continuată.

Citeste si:  BEMOSA COM SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment în forma simplificată

Conform rechizitoriului, „în perioada noiembrie 2003 – februarie 2005, inculpatul Soos Janos, în calitate de asociat şi administrator la SC Immo Contact SRL, a folosit în mod repetat documente şi declaraţii false sau inexacte ce au avut ca rezultat încheierea, la data de 29 noiembrie 2003, a unui contract de grant finanţat prin Programul PHARE 2001 şi obţinerea pe nedrept a sumei de 84.943 euro reprezentând finanţare nerambursabilă”.

„De asemenea, în perioada iulie – august 2004, inculpatul Torok Iosif, în calitate de asociat unic şi administrator la SC Biofruct SRL Câlnic, a depus declaraţii şi documente false sau inexacte, ajutându-l în acest mod pe inculpatul Soos Janos să obţină pe nedrept, la data de 28 octombrie 2004, suma de 36.642 euro reprezentând tranşa intermediară a contractului de grant finanţat prin programul PHARE 2001”, mai susţin procurorii DNA.

Citeste si:  Senat: TVA de 5% pentru pensiuni, cabane, restaurante familiale care oferă produse din gospodarie

Aceştia precizează că în perioada noiembrie 2003 – februarie 2005, Csaba Hoffmann, în calitate de expert teritorial în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru – Biroul Regional Covasna, şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, în sensul că a efectuat formal vizitele în teren, nu a verificat în mod corespunzător existenţa, corectitudinea sau respectarea condiţiilor de fond ale actelor primite de la Janos Soos în vederea aprobării şi implementării proiectului, cu consecinţa obţinerii pe nedrept de către acesta din urmă a sumei de 84.943 euro şi, implicit, producerea unui prejudiciu de aceeaşi valoare bugetului general al Comunităţilor Europene.
Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Citeste si:  ALMAGI FASHION SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata