Ruta de gaz româno-azero-georgiană va contribui la securitatea energetică pe termen lung a UE

La sfârşitul lui februarie 2010, România, Azerbaidjanul şi Georgia au finalizat un acord privind exporturile directe de gaz azer către România, un eveniment cu profunde ramificaţii pentru diminuarea abilităţii Turciei de a ţine ‘ostatică’ alimentarea cu energie a Uniunii Europene (UE) şi care oferă o modalitate cu mult mai rapidă de a pune capăt presiunilor la care este supusă Europa în privinţa energiei, susţine o analiză semnată de Yossef Bodansky, senior editor al publicaţiei Defense & Foreign Affairs, preluată de OilPrice.com.

Noul acord prevede transportarea de gaz azer spre terminalul Kulevi, aflat în proprietatea companiei SOCAR, de pe coasta georgiană a Mării Negre. De acolo, gazul lichefiat va traversa Marea Neagră cu ajutorul petrolierelor către noile terminale din portul românesc Constanţa, iar din Constanţa, gazul va fi distribuit prin sistemul românesc de gazoducte. ‘În cinci ani, România va deveni un nod energetic în regiunea sa geografică datorită acestui proiecť, a declarat Tudor Şerban, secretar de stat la Ministerul român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Potrivit analistului menţionat, acordul este menit în principal ameliorării dependenţei aproape totale a României de gazul natural furnizat de Rusia prin Ucraina. În timpul iernii 2008-2009, scrie Yossef Bodansky, România a suferit disproporţionat de pe urma crizei gazului dintre Rusia şi Ucraina, atunci când Ucraina a întrerupt alimentarea cu gaz către Europa, care îi tranzita teritoriul, pentru a evita să îşi plătească datoriile către Rusia. Prin urmare, pentru România a devenit imperativ să îşi diversifice sursele de alimentare cu gaz pentru a nu fi atât de vulnerabilă la crizele viitoare.

Citeste si:  Un excepţional diamant albastru, adjudecat cu preţul record de 57,54 de milioane de dolari

În plus, dat fiind criza economică prin care trece România, Bucureştiul nu îşi poate permite să achiziţioneze şi să depoziteze rezerve mari de gaz, şi, prin urmare, orice întrerupere a gazului va avea un impact direct asupra consumatorilor români. Această situaţie a făcut ca România să fie interesată şi angajată în toate alternativele anterioare la gazoductele care tranzitează Ucraina. România este un participant activ la gazoductul Nabucco, în pofida problemelor din ce în ce mai mari şi a viabilităţii din ce mai scăzute a acestuia, mai relevă analistul.

De asemenea, România şi-a exprimat un interes în creştere faţă de proiectul de gazoduct South Stream, sprijinit de Rusia. Or, în opinia lui Bodansky, în condiţiile în care guvernul instabil din Bulgaria are probleme din ce în ce în ce mai mari cu Rusia legat de securitatea energetică, România se impune ca un punct de intrare al South Stream în UE.

Această abordare este împărtăşită de către cabinetul comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger. La începutul lui 2010, UE a iniţiat schimbări rapide şi majore, cum ar fi dorinţa sa declarată de a sprijini South Stream, mai notează analistul. Această schimbare de politică permite posibilitatea ca UE să abandoneze Nabucco, cel puţin până când o rută sudică viabilă, prin Armenia mai degrabă decât prin Georgia, este asigurată, iar disputa legată de preţuri dintre Azerbaidjan şi Turcia este rezolvată.

Citeste si:  Berlin: Inaugurarea unei importante expoziţii internaţionale consacrată vikingilor

Prin contrast cu Nabucco, South Stream esste un proiect concret, iar în 2015, atunci când va fi intra în funcţiune, capacitatea sa va fi de patru ori mai mare decât capacitatea anticipată iniţial a Nabucco şi de două ori mai mare decât capacitatea potenţială a Nabucco dacă acesta este complet upgradat.
Cu toate acestea, atât Nabucco cât şi South Stream sunt departe de finalizare. Or, explică Bodansky, dat fiind vulnerabilitatea dureros de clară a Bucureştiului faţă de întreruperea alimentării cu gaze prin Ucraina, România a încercat să găsească o sursă de furnizare mai rapidă a gazului, ceea ce a determinat convenirea acordului cu Azerbaidjan şi Georgia.

Deşi Bucureştiul a semnat acordul în vederea rezolvării problemelor energetice imediate ale României, acest acord are potenţialul de a deveni un contributor major la securitatea energetică pe termen lung a Uniunii Europene, este de părere analistul.
Prezentul acord dintre România, Azerbaidjan şi Georgia acoperă transportul a 7-20 de miliarde de metri cubi pe an, depinzând de necesităţile pieţii româneşti. Iniţial, Nabucco era aşteptat să transporte 15 miliarde de metri cubi pe an, iar dacă va fi implementată a doua fază a upgradării, el va ajunge la livrarea a 31 de miliarde de metri cubi pe an.

Or, dacă va fi extinsă adecvat, ruta azero-georgiano-românească va deveni un înlocuitor viabil pentru Nabucco, adică o sursă vitală de gaz transportat în UE, fără control rusesc. Potrivit analistului, de vreme ce statele UE importante se opun vehement aderării Turciei la UE, o criză majoră în Turcia este inevitabilă. Este de neimaginat în aceste condiţii ca, dacă la acel moment va exista Nabucco, Turcia să nu închidă gazoductul într-un moment de criză majoră pentru a face presiuni ca UE să facă concesii.

Citeste si:  SUA şi UE vor liberalizarea regimului de vize pentru toate statele membre cât mai curând posibil

Cum atât Ankara cât şi Bruxellesul sunt conştiente de acest scenariu, Bruxellesul îşi doreşte să evite o astfel de vulnerabilitate a UE reducând viitoarea folosire a Nabucco, dacă acesta va fi vreodată construit.
Gazoductul de la Baku la portul Kulevi, la Marea Neagră, poate fi garantat prin actualele acorduri între Azerbaidjan şi Rusia, deoarece Azerbaidjanul este proprietarul terminalelor. În mod semnificativ, aceste acorduri au rezistat deja războiului din 2008.

De cealaltă parte a Mării Negre, gazul natural poate fi transportat din Constanţa prin gazoductele existente spre sistemul iniţial prevăzut pentru Nabucco, dar şi pe Dunăre, cu barjele, până în sistemul european de canale şi fluvii.
În plus, Azerbaidjanul este gata să asigure gazul iniţial alocat pentru Nabucco, în timp ce Turkmenistanul doreşte să îşi reconsidere susţinerea şi viitoarele exporturi printr-o conductă transcaspică (TCP).

Transportul de gaz prin ruta azero-georgiano-română îndeplineşte precondiţia care a generat iniţial susţinerea americană pentru Nabucco: un sistem de transport al gazului lipsit de controlul rusesc. De asemenea, această rută nu întâmpină niciuna din problemele pe care le-a întâmpinat proiectul Nabucco, oferind o alternativă viabilă, mai rapidă şi mai ieftină la proiectul de gazoduct susţinut de UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata