McFaul, regizorul din spatele acordului semnat la Praga

Consilierul special pentru Rusia al lui Barack Obama Michael McFaul, un expert în limbi slave, este regizorul din spatele acordului care a dus la semnarea noului tratat de dezarmare nucleară, Start, ce vizează o reducere a rachetelor strategice şi cu rază lungă de acţiune la un număr total de 1.500-1.700.

În vârstă de 46 de ani, profesor la Standford University, este un cunoscător al „inamicului” încă de pe vremea URSS. Are la activ zeci de misiuni la Moscova, ce au avut scopul de a crea „noul climat de încredere”, notează Corriere della Sera, în ediţia de joi. 24 februarie a fost una din rarele zile în care Barack Obama s-a înfuriat.

În convorbirea telefonică cu liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, preşedintele SUA l-a auzit pe interlocutorul său cerând noi concesii privind Tratatul Start. Acordul privind focoasele nucleare strategice, care părea deja realizat, se îndepărta din nou. În Biroul Oval, privirea sa supărată s-a fixat asupra lui Michael McFaul, consilierul său special pentru Rusia, ca pentru a-i spune: „Oare nu trebuia să fie totul în regulă?”

Citeste si:  Fotbal: James Rodriguez a marcat cel mai frumos gol de la CM 2014

McFaul nu şi-a pierdut cumpătul. Cunoscător profund al problemelor moscovite, ştia că „diavolul stă întotdeauna în detaliile finale” ale partidelor complexe precum aceasta, în care sensibilităţile personale, interesele naţionale şi echilibrele politice interne se amestecă în proporţii delicate ca nitroglicerina, gata să explodeze dintr-un nimic.

El a recomandat calmul şi s-a oferit pentru o nouă misiune la Moscova. Nu trebuiau făcute concesii ci numai să se explice. În final, el a fost cel care a avut dreptate, profesorul de la Standford University care şi-a dedicat viaţa studierii, cu profunzimea pe care o consacri numai unui inamic şi cunoaşterii, cu pasiunea demnă numai de o mare iubire pentru imperiul bicontinental, mai întâi în versiunea sovietică, apoi în cea rusă.

La 8 aprilie, McFaul a devenit eroul anonim al celui mai important acord de dezarmare nucleară strategică dintr-o generaţie întreagă. El a fost în acest an şi jumătate de „resetare” a relaţiilor cu Rusia, cel care a făcut naveta la Moscova în zeci de misiuni, unele oficiale, foarte multe secrete, pentru a reînndoda firele unei relaţii destrămate, plină de otrăvuri şi suspiciuni, pe baza lecţiei vechi a Războiului rece, când orice repornire cu Moscova demara întotdeauna de la armele nucleare.

Citeste si:  Revista The Economist a fost actionata in judecata de un rus

Dacă magicianul numerelor privind focoasele şi al contabilizării încărcăturilor razelor de acţiune, care sunt esenţa Start, a fost veteranul Gary Samore, rolul de regizor din cadrul întregii negocieri, născută din prima întrevedere dintre Obama şi Medvedev, i-a revenit lui McFaul, cel care a rezolvat cu adevărat orice impas.
McFaul are o diplomă în limbi slave şi s-a specializat la Oxford în relaţii internaţionale.

El este considerat „dominus” al dosarului Rusia în administraţia Obama, unul dintre cei cinci sau şase jucători care contează cu adevărat în Consiliul Naţional de Securitate al SUA. În camera din Castelul din Praga unde a avut loc joi dimineaţa întrevederea bilaterală, care a precedat semnarea Start, alături de Obama se aflau numai Hillary Clinton, generalul James Jones şi McFaul.

Citeste si:  Cheltuielile militare în lume, în 2009, se cifrează la peste 1.300 de miliarde de dolari

Autorul articolului din ziarul Corriere della Sera afirmă că l-a cunoscut în urmă cu 20 de ani, în plină perestroika gorbacioviană, când McFaul conducea un think-tank al Hoover Institution, o sursă valoroasă de analize şi de contacte. În acea perioadă a construit McFaul relaţiile cu o nouă generaţie de cercetători şi tineri diplomaţi ruşi, care astăzi îl consideră o figură de referinţă şi un interlocutor privilegiat. Numele său se află întotdeauna în fruntea listei de invitaţi ai lui Serghei Kisliak, ambasadorul Rusiei la Washington.

În calitate de slujbaş înţelept al statului, Michael McFaul a atribuit la 8 aprilie întreg meritul succesului semnării tratatului preşedintelui Obama, care a reuşit să pună „afinitatea personală” cu Medvedev în serviciul unor rezultate concrete. Totodată, a celebrat „noua maturitate a relaţiei americane cu Rusia”, în care atât Washingtonul cât şi Moscova „încearcă să-şi facă să avanseze propriile interese într-un climat de încredere”, lucrând împreună asupra unor teme în care există zone de acord, dar şi lămurindu-şi cu onestitate punctele de disensiune.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata