Dosarul lui Mihai Necolaiciuc, amânat pentru 9 iunie

Judecătoria Sectorului 1 a amânat, miercuri, pentru 9 iunie, judecarea celor două dosare ale fostului director CFR Mihai Necolaiciuc acuzat de înşelăciune.

Necolaiciuc va fi citat pentru a doua oară în Statele Unite ale Americii cu o copie a rechizitoriilor întocmite după cele două dosare de înşelăciune care se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.

Magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis, în ianuarie, citarea fostului director al CFR Mihai Necolaiciuc în Statele Unite ale Americii printr-o copie a rechizitoriului prin care acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Judecătorii au constatat atunci lipsă de procedură privind citarea lui Necolaiciuc şi au decis citarea acestuia la locul de detenţie prin copia după rechizitoriu, următorul termen fiind stabilit pentru data de 14 aprilie.

Citeste si:  Sorin Apostu rămâne în arest, Stoia nu poate părăsi ţara, a decis Curtea de Apel Târgu Mureş

Mihai Necolaiciuc a fost arestat în vederea deportării pentru încălcarea legilor emigrării la 17 iunie 2009 şi arestat provizoriu în vederea extrădării pe 23 iunie 2009.

Procurorii DNA au dispus, pe 1 februarie 2008, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, directorul general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CN CFR) în perioada iulie 2000 – octombrie 2003, şi a celor nouă complici ai săi pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu şi a trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.

Citeste si:  CFR ar putea instala automate de cumpărare a biletelor direct din tren

Conform Ministerului Public, în dosarul trimis spre judecată la Judecătoria Sectorului 1, procurorii au constatat că Necolaiciuc a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, cu încălcarea prevederilor legale, produse, bunuri şi servicii care fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei.

Cei nouă complici sunt persoane din fosta conducere a CNCFR sau şefi de servicii – Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduţ Ilie, Vlăduţ Dragoş Vasile, Matei Maria Ana, Costea Octavian, Ţolea Adrian, precum şi administratori ai unor firme – Iliuşcă Marius şi Nicula Ovidiu Lucian.

Citeste si:  Cutremur cu magnitudinea 4,0 pe scara Richter, în zona Vrancea

Prin aceste operaţiuni, a fost creat un prejudiciu de peste 18 milioane euro în dauna CNCFR.
Din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective, 4,5 milioane euro au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale.

Deoarece inculpatul Necolaiciuc Mihai s-a sustras urmăririi penale pe tot parcursul acesteia, pe 16 martie 2007, Judecătoria sectorului 1 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, fiind emise, totodată, mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata