Crin Antonescu: Dacă o moţiune de cenzură ar trece, nu exclud ca Băsescu să-l numească premier tot pe Boc

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu exclude ideea ca, în ipoteza în care o moţiune de cenzură depusă de opoziţie ar trece, şeful statului să-l desemneze tot pe Emil Boc pentru a forma Guvernul.

Antonescu a mai spus că nu are foarte mari aşteptări ca moţiunea de cenzură să treacă în actuala configuraţie parlamentară, dar ea ar fi utilă în ideea unei noi dezbateri despre politica pe care o duce actualul Executiv. „Nu aş exclude ideea ca, presupunând că ar trece moţiunea de cenzură, domnul Băsescu să alcătuiască un nou Guvern Emil Boc, pe care să-l trimită în faţa Parlamentului pentru învestire.

Citeste si:  AMIREX-IMPEX SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

Eu chiar nu exclud asta, aşa bolşevic cum îl consideră domnul preşedinte. Eu de fiecare dată spun când e vorba şi de moţiuni simple şi de moţiuni de cenzură că iniţiatorii ştiu că sunt în opoziţie, deci în minoritate, nu au aşteptări nerealiste de la rezultatul votului, dar e de datoria lor şi de asta există acest mijloc constituţional şi parlamentar la îndemâna Opoziţiei. Dacă moţiunea trece, reluăm o discuţie din iarna anului trecut.

Cred că initiaţiva unei moţiuni de cenzură se impune pentru că măcar o dezbatere în plus pe fundamentele a ceea ce înseamnă politica acestui Guvern este binevenită”, a afirmat, vineri, Antonescu. El a mai spus că nu a avut încă discuţii cu PSD în privinţa susţinerii moţiunii, dar a arătat că doreşte ca ea să fie depusă în această sesiune parlamentară.

Citeste si:  Un nou dosar la PÎCCJ pe numele lui Traian Băsescu

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat şi el că o moţiune de cenzură este necesară pentru a înlătura o guvernare care nu poate opri declinul economic.
„Dacă nu oprim această guvernare cât mai curând, anul 2010 nu va fi anul relansării, ci va fi anul cronicizării crizei economice.
Acesta este motivul pentru care noi socotim că trebuie, printr-o moţiune de cenzură, să oprim acest declin în care se află România şi peste care, ca în orice declin, se suprapun corbii lacomi, oligarhia economico-politică ce riscă să pericliteze pentru o mare perioadă, democraţia românească, egalitatea de şanse şi deschiderea mediului de afaceri către iniţiativa privată”, a susţinut Vosganian.

Citeste si:  CONSID IMPEX COMPANY SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata