Asasinarea lui Benazir Bhutto putea fi prevenită

19

Comisia independentă a Naţiunilor Unite care investighează asasinarea fostului premier pakistanez, Benazir Bhutto alături de alte 24 de persoane în decembrie 2007, a asigurat într-un raport că guvernul Pakistanului nu oferă informaţiile adecvate şi acuză poliţa că a eşuat în mod ‘deliberať în anchetarea crimei, notează ziarul El Pais.

Raportul de 65 de pagini arată că ancheta a fost realizată mai mult pentru stabilirea circumstanţelor morţii fostului premier decât pentru a determina responsabilii şi a găsi vinovaţii. ‘Autorităţile poliţiei au acţionat astfel de ‘teama unei posibile implicări a serviciilor secrete’, notează ONU. Benazir Bhutto a murit în explozia unei bombe survenită în apropierea maşinii sale, la o manifestaţie electorală din Rawalpindi în urmă cu trei ani, la opt săptămâni de la reîntoarcerea sa în Pakistan după opt ani de exil voluntar.

Citeste si:  Comisar de la Garda Financiară, arestat preventiv pentru fapte de corupţie

Raportul semnalează că preşedintele Pakistanului de atunci, generalul Pervez Musharraf, urmărise pista posibilelor ameninţări la adresa lui Bhutto. „Dar guvernul Musharraf nu a făcut decât să noteze ameninţările şi nu a acţionat pentru a le neutraliza, sau pentru a asigura securitatea doamnei Bhutto”, critică ONU. Comisia, prezidată de ambasadorul chilian la ONU, Heraldo Muńoz, stabileşte că asasinarea liderului pakistanez „putea fi prevenită, dacă s-ar fi luat măsurile de securitate necesare’.

O dovadă a ameninţărilor la care era supusă Bhutto a fost atentatul comis cu două luni înainte de moartea sa, o explozie care a pus capăt vieţii la a o sută de persoane. Naţiunile Unite acuză poliţia din Rawalpindi de „influenţarea serioasă a anchetei’ prin spălarea din abundenţă cu apă a locului crimei şi compromiterea iremediabilă a probele fizice aflate la faţa locului.

Citeste si:  Persecutarea imigranţilor din Italia şi oportunităţile de afaceri

‘Comisia este convinsă că şeful poliţiei din Rawalpindi, Saud Aziz, nu a acţionat independent, ci la ordinul superioarilor săi, pentru a distruge probele şi a împiedica examinarea lor de medicii legişť, se arată în document.
Textul nu oferă o versiune alternativă la explicaţia oficială, potrivit căreia Benazir Bhutto a murit în urma lovirii cu mânerul maşinii în care călătorea, dar asigură că autorităţile pakistaneze au asumat-o drept cauză a decesului înainte de a angaja o anchetă adecvată a faptelor.

Este, de asemenea, semnalat liderul decedat al talibanilor pakistanezi Baitullah Mehsud şi organizaţia Al-Qaida că fiind responsabili ‘cu mult înainte’ de a începe ancheta poliţiei. O teorie a conspiraţiei încă valabilă.
Comisia independentă i-a prezentat secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, raportul elaborat din iulie anul trecut, timp în care a luat peste 250 de mărturii, inclusiv de la Pervez Musharraf, a vizionat sute de documente şi a vizitat de ori Pakistanul. Raportul se încheie cu recomandarea pentru guvernul pakistanez de a face o investigaţie completă, fără piedici.

Citeste si:  O creştere a numărului de summituri ale UE ar putea afecta moneda euro

La sfârşitul lui martie, la cererea Pakistanului, Ban Ki-moon a decis să-i amâne prezentarea, deşi raportul era gata de două săptămâni. O amânare cerută şi de preşedintele Asif Ali Zardari, văduvul lui Bhutto, pentru a permite comisiei să ia mărturiile a trei şefi de stat care nu au fost identificaţi. Următorul pas va fi ca raportul să fie transmis autorităţilor de la Islamabad şi ţărilor membre ale Consiliului de Securitate.
O dovadă a importanţei acestui raport este faptul că ambasadorul pakistanez la ONU a plecat imediat la Islamabad după ce a primit documentul din mâinile secretarului general al organizaţiei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata