Companiile aeriene nu vor achita despăgubiri pasagerilor, fiind o situaţie de forţă majoră

20

Companiile aeriene nu vor plăti despăgubiri pasagerilor în urma anulării curselor, deoarece este o situaţie de forţă majoră, a declarat sâmbătă (17 aprilie 2010) Marin Anton, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

„Companiile aeriene nu sunt obligate să plătească despăgubiri în caz de forţă majoră, potrivit reglementărilor”, a spus Marin Anton, cu ocazia şedinţei Comitetului pentru situaţii de urgenţă, reunit la Palatul Victoria.

Primul-ministru Emil Boc a anunţat, sâmbătă, închiderea totală a traficului aerian românesc, de sâmbătă, de la ora 18,00, până cel puţin duminică, la ora 12,00. Spaţiul aerian românesc a mai fost închis total în decembrie 89, în urma evenimentelor de la Bucureşti, şi în septembrie 2001, odată cu atentatele teroriste de la New York. De la ora 18,00 vor fi închise aeroporturile din Bucureşti, Otopeni şi Băneasa, Constanţa, Tulcea şi Craiova.

Citeste si:  PE a adoptat un raport privind libera circulatie a lucratorilor in Europa

Aeroporturile din Timişoara şi Arad au fost închise în această dimineaţa, iar la ora 12.00 va fi închis şi aeroportul din Sibiu, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
România a închis până la această oră 10 aeroporturi din Suceava, Iaşi, Bacău, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureş, Cluj, Arad şi Timişoara. Potrivit MTI, pe toate aceste aeroporturi sunt permise doar zboruri umanitare, dar pe răspunderea lor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata