Posibile consecinţe pentru România în cazul în care Silviu Ionescu nu este adus în faţa justiţiei

Sancţiuni economice, îngheţarea activelor financiare, declasarea schimburilor culturale – acestea sunt doar câteva dintre posibilele consecinţe pe care Singapore le-ar putea avea în vedere pentru România, în cazul în care fostul diplomat Silviu Ionescu nu este adus în faţa justiţiei. Ele se numesc pârghii instrumentale, scrie publicaţia singaporeză TODAYonline.

„Se pot face presiuni cu ajutorul politicii, economiei, propagandei sau mijloacelor militare, în funcţie de gama de instrumente de putere ce se pot exercita cu succes”, a declarat Alan Chong, profesor asociat la Şcoala de Studii Internaţionale S Rajaratnam de la Universitatea Tehnologică din Nanyang.
Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din Singapore a declarat că „vor exista în mod inevitabil consecinţe pentru relaţiile bilaterale”, dacă justiţia nu este respectată.

Citeste si:  GYLL SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment

Pentru moment, MAE foloseşte calea dreptului internaţional, a spus Chong. „Important este să nu vizezi o întreagă naţiune şi să faci distincţie între persoane şi imaginea sau conştiinţa unei întregi ţări”, a mai precizat profesorul singaporez. Deşi este un proces îndelungat, cele mai multe state mici şi mijlocii recurg la dreptul internaţional pentru a rezolva o criză.

Dar dacă ele simt că nu merită timpul şi efortul lor, atunci vor protesta vehement şi vor lăsa lucrurile aşa, a mai spus Chong, care a precizat: „Probabil că noi nu vom sancţiona economia românească, deoarece suntem o economie deschisă şi dependentă de comerţ, astfel încât cel mai bun lucru este acela de a aplica o presiune psihologică”.

Citeste si:  Preţul ouălor a atins un nivel record în SUA

O altă modalitate este de a aplica presiunea unei terţe părţi, prin intermediul Uniunii Europene, deoarece România este ţară membră a UE. „În cazul în care România doreşte să-şi consolideze capacitatea sa diplomatică în cadrul UE, vizând un potenţial mandat pentru un comitet, UE se poate uita la lista de ‘păcate’ pe care personalul diplomatic al acestei ţări le-au comis în trecut,” a mai spus profesorul singaporez.

Preşedintele Institutului de Afaceri Internaţionale Simon Tay, a declarat pentru MediaCorp că singaporezii nu ar trebui să excludă simţul justiţiei şi de fair-play al guvernului român. „Românii sunt de asemenea foarte naţionalişti şi dacă consideră că guvernul din Singapore sau cetăţenii vor răzbunare mai degrabă decât urmărirea penală corectă a lui Ionescu, atunci aş înţelege faptul că guvernul român a ridicat un mare zid de apărare şi nu a cooperat cu Singapore, „a mai afirmat Tay.

Citeste si:  Maradona, concediat cu un picior în dos
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata