Companiile de asigurări vor plăti despăgubiri substanţiale pentru călătorii afectaţi de anularea zborurilor

12

Industria asigurărilor de călătorie plăteşte în general despăgubiri călătorilor blocaţi în Europa şi în alte părţi de erupţia vulcanului din Islanda, considerând-o în general un eveniment legat de vreme, potrivit unor oficiali din domeniu. Unii susţin că se aşteaptă la despăgubiri cifrate la mai multe milioane de dolari, relatează The New York Times.

Deşi pot exista excepţii, companiile de asigurări acoperă în general călătoriile preplătite nerambursabile, putând plăti călătorilor o sumă cuprinsă între 150 şi 250 de dolari pe zi pentru un maxim de 1.500 de dolari.

Oficiali din domeniu au precizat că cei care călătoresc în Islanda ar putea fi acoperiţi de asigurări prin clauzele pentru dezastre naturale dacă erupţia face impracticabile drumurile.

Citeste si:  Grupul britanic EG cumpără rețeaua de benzinării din Germania a OMV

Aproximativ 30% dintre americanii care călătoresc cumpără o varietate de asigurări de călătorie care acoperă călătoriile cu vaporul, zborurile, întârzierile sau anulările de curse aeriene cauzate de vreme şi uneori de dezastre naturale cum ar fi cutremurele sau furtunile puternice.

O sumă de aproximativ 1,6 miliarde de dolari este plătită pentru primele de asigurare pentru călătorii, însă cifrele pentru expunerea la risc sunt mai greu de obţinut de la o industrie care îşi păstrează la secret pierderile.

De asemenea, şi asiguratorii mai mici ar putea fi nevoiţi să plătească milioane în despăgubiri, susţine Jim Grace, preşedintele Travel Insurance Association din SUA şi administrator al site-ului InsureMyTrip.com.

Citeste si:  Cântăreaţa şi actriţă rusă Janna Friske s-a stins din viaţă la 40 de ani

Pe de altă parte, compensaţiile plătite călătorilor individuali vor varia în funcţie de politica companiei la care sunt asiguraţi şi a excepţiilor sale. ‘Ceea ce înţeleg este că unele companii de asigurări tratează erupţia vulcanică ca un fenomen meteo, în timp ce altele, drept mâna lui Dumnezeu’, susţine Henry H. Harteveldt, analist pentru domeniul turism la Forrester Research. ‘Depinde foarte mult de compania de asigurări şi de abordarea sa’, susţine Harteveldt.

Barry Bistreich, inspector principal de asigurări pentru Departamentul de Asigurări al Statului New York, susţine că este prea devreme să se ştie amploarea acestor despăgubiri şi cum vor fi ele rezolvate, însă se aşteaptă să fie stabilite unele politici, dacă nu există excepţii specifice.

Citeste si:  CSA: 25 de societăţi de asigurare au înregistrat pierderi în 2009

Majoritatea companiilor de asigurări acoperă anularea zborurilor şi întârzierile, care includ cazarea şi mesele suplimentare.

Oficialii din industria asigurărilor aseamănă efectul pe care l-a avut asupra traficului aerian erupţia vulcanului cu cel apărut după atacurile cu bombă de la 11 septembrie, dacă se are în vedere numărul de oameni blocaţi, durata perturbării traficului şi a ariei geografice afectate.

Companiile de asigurări susţin că numerele la care puteau fi sunaţi au fost asaltate de călători care solicitau ajutorul.
Potrivit lui Bob Chambers, preşedinte excutiv la CSA Travel Protection, aceste telefoane au crescut cu peste 50% de vinerea trecută.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata