FSLI: MECTS ştia de greva noastră de azi, putea reprograma examenele

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ştia de calendarul acţiunilor de protest ale profesorilor şi, dacă dorea să nu perturbe examenele putea să nu le programeze joi (22 aprilie 2010), a declarat Liviu Pop, secretar general al FSLI, în opinia căruia aceasta a fost o nouă acţiune de forţă a ministerului.

Conform liderului sindical, peste 70 la sută dintre cadrele didactice afiliate la FSLI nu s-au prezentat joi la examen. ‘Acţiunea noastră se desfăşoară conform Calendarului convenit de cele patru federaţii sindicale reprezentative din îvăţământ, în continuarea acţiunilor noastre de protest anterioare şi va fi derulată sub titlul generic ‘reforma educaţiei – între profesionalism şi politicianism’.

Unul dintre motivele protestului cadrelor didactice este faptul că proiectul Legii Educaţiei Naţionale propus de MECTS Guvernului României, însuşit de acesta şi transmis spre adoptare Parlamentului, conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învăţământ, printre care pierderea titularizării în sistem (ceea ce va genera şomaj în rândul cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate) şi dispariţia în totalitate a mişcării de personal.

Citeste si:  Guvernul a modificat Legea educaţiei; a fost reglementată şi posibilitatea renunţării la titlurile academice

De asemenea, cadrele didactice nu sunt de acord cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu (care va genera, de asemenea, restrângeri de activitate), subfinanţarea nemaiîntâlnită a sistemului de învăţământ public (în condiţiile în care, dintr-un procent de şase la sută din PIB – nu şapte la sută cât se prevede în Strategia ‘Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii’ – se finanţează atât învăţământul public, cât şi cel privat), politizarea excesivă a sistemului şi aservirea şcolii intereselor de partid ale autorităţilor administraţiei publice locale;

structura nefuncţională a Consiliului de Administraţie al unităţii de îvăţământ, dispariţia unor funcţii didactice auxiliare, dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile în legislaţie (cum ar fi decontarea cheltuielilor de navetă, cele 6 călătorii/an dus-întors pe calea ferată, prima de instalare, concediile fără plată, reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I), imposibilitatea negocierii de drepturi (altele decât cele salariale) prin contractele colective de muncă, diminuarea până la dispariţie a rolului partenerilor de dialog social.

Citeste si:  Metalurgiştii din Caraş-Severin vor creşterea salariului pe ramură

Alte motive care au generat nemulţumirile personalului didactic şi nedidactic se referă la faptul că veniturile salariale, în special cele ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic s-au diminuat, datorită sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiţii legale;

că prin O.G. nr. 114/2009 vor fi reduse circa 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar începând cu data de 1 septembrie 2010, după ce în anul 2009 s-au mai redus circa 18.000 de posturi, neplata în primele 3 luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, reglementate de Legea-cadru nr. 330/2009, ignorarea de către conducerea MECTS a existenţei şi valabilităţii Legii nr. 221/2008 până în luna decembrie 2009, care instigă ordonatorii de credite la nepunerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi la nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, care garantează salariaţilor menţinerea salariului brut începând cu luna ianuarie 2010, la nivelul lunii decembrie 2009;

Citeste si:  Botoşani: Şase morţi, un dispărut şi peste 1.700 de persoane evacuate din cauza inundaţiilor

Sindicaliştii cred că aceste proteste ar fi putut fi evitate dacă conducerea MECTS ar fi dorit să poarte un dilog social real şi constructiv cu partenerii de dialog social, precum şi dacă ar fi renunţat la politizarea excesivă a actului decizional, la toate nivelurile.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close