Elena Udrea, nemulţumită de construcţiile „haotice” de la Vama Veche

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi-a exprimat sâmbătă (24 aprilie 2010) dezamăgirea faţă de construcţiile ”inestetice” şi ”haotic” ridicate pe faleză de la Vama Veche, cerând autorităţilor locale demolarea unor spaţii comerciale ilegale de pe plajă.

”Lucrurile astea nu se pot petrece fără acordul primarului sau cu o lipsă de reacţie din partea dumneavoastră”, s-a adresat ministrul primarului comunei Limanu, Nicolae Urdea, localitate de care aparţine satul Vama Veche.
Elena Udrea le-a cerut reprezentanţilor Inspectoratului de Stat în Construcţii ca, luni, mai multe chioşcuri amplasate pe plajă să fie demolate, pentru că, spune aceasta, ”dacă se continuă în felul acesta necivilizat, s-a terminat cu turiştii în România”.

Proprietarii chioşcurilor vizate de ministru i-au solicitat acestuia să nu le demoleze pentru că altfel nu şi-ar mai putea câştiga existenţa. Ministrul Turismului i-a spus primarului Urdea să găsească o soluţie pentru ca acele chioşcuri să fie mutate pe alte terenuri, astfel încât accesul turiştilor la plajă şi la mare să nu fie restricţionat. Udrea a fost asaltată de zeci de persoane, multe dintre ele nemulţumite de diferite litigii în care se aflau cu administraţia locală referitor la anumite terenuri sau construcţii.

Din punctul de vedere al ministrului, legislaţia în domeniu ar trebui modificată, iar plajele ar trebui administrate în mod unitar de Consiliul Judeţean. ”Soluţia este să nu mai depindem de relaţiile unui primar, de simpatiile sau antipatiile pe care acesta le are cu operatorii de turism sau cu locuitorii, de susţinerea pentru unii sau pentru alţii. Nu vom putea face turism pe litoralul românesc câtă vreme autoritatea este împărţită în mai multe locuri.

Eu, de exemplu, vin aici, mă uit, dar nu am ce să fac pentru că Ministerul Turismul nu are nici o competenţă referitor la plaje”, a afirmat Elena Udrea. Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza, care a însoţit-o pe Elena Udrea în vizita la Vama Veche, s-a arătat revoltat de modul în care arată localitatea turistică, cerându-i primarului Urdea să-şi dea imediat demisia.

”Din punct de vedere arhitectonic, nu avem ce discuta despre Vama Veche. Ca ambianţă, s-ar putea ca vara să fie acceptabil aici pentru o categorie de turişti, dar cred că aşteptările sunt cu totul altele pentru România. Tot ce este aici este inadmisibil’, a spus arhitectul.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a participat, înaintea vizitei la Vama Veche, la deschiderea seminarului ‘Urbanismul şi turismul durabil – o provocare pentru relansarea litoralului românesc’, organizat, în perioada 24-25 aprilie, la Mangalia.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acţiuni demarate de MDRT în vederea realizării unui parteneriat cu toţi factorii implicaţi (reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul urbanismului şi protecţiei mediului) în vederea amenajării litoralului românesc pentru un turism durabil şi competitiv.

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. mihai spune

    udrea e o Elena Ceausescu, fara carte, fara viziune, fara nimic. Ajunge in vama veche si se minuneaza ca vede terase de lemn si stuf. Binenteles ca si-ar dorii sa fie din mult beton si inox. Acesti oamnei nu au nicio legatura cu traditiile tarii noastre, sunt niste infectii ale neamului. Bine ca nu se duce in DElta si sa spuna ca stuful trebuie inlocuit cu tabla zincata. sa dea ordine pentru instalarea unor statii de curatarea apei de pe fiecare canal. Niste cretini, mai bine s-ar uita la statiunile lor de fitze.
    In orice tara de pe planeta asta, exista statiuni ce nuau ca scop satisfacerea „turistilor”, acolo vin oameni ce vor sa traiasca diferit, nu in betoane si asfalt, asa cum se intampla acum.
    Am mai pierdut o statiune ce a fost candva unica, sper sa nu urmeze Vadu/ CORBU.

    Mesaj catre blonda de la turism.
    te asteptam in Vama in sezon, sa veedem cum vei pleca plina de flecme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.