Universitatea din Bucureşti a lansat un program postdoctoral pentru formare de cercetători

Universitatea din Bucureşti a lansat luni (26 aprilie 2010) proiectul „Program postdoctoral pentru formare de cercetători în ştiinţe”, organizat pe trei paliere – ştiinţe umaniste, matematică şi ştiinţele naturii, ştiinţele vieţii şi Pămânului.

Proiectul concentrează opt domenii fundamentale ale cunoaşterii umaniste, matematică, fizică, chimie, biologie , ştiinţele mediului, geologie-geofizică şi geografie. Proiectul, în valoare totală de 20.863.140 de lei din fonduri structurale, are ca parteneri ai Universităţii din Bucureşti, Academia Română, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi încă şase universităţi din Grecia, Franţa, Bulgaria, Ungaria, Italia şi Olanda şi se va desfăşura în perioada aprilie 2010 – 31 martie 2013.

Citeste si:  Care sunt taxele de şcolarizare la universităţile ieşene

Prin implementarea proiectului se urmăreşte îmbunătăţirea calificării profesionale a tinerilor doctori în ştiinţe, specializarea pe subdomenii de cercetare, dezvoltarea de competenţe şi diversificarea abilităţilor de cercetare şi compatibilizarea metodelor de cercetare cu cele din universităţile din Europa. Perioada pentru depunerea dosarului de candidatură este cuprinsă între 1 şi 31 iulie, iar pentru analiza dosarului 1 – 24 august.

Încheierea contractelor de cercetare postdoctorală se va face în periaoda 16-30 septembrie 2010. Prorectorul Universităţii din Bucureşti, care este şi manager al programului, Emil Barna, a declarat că proiectul are ca rezultate anticipate formarea a 60 de cercetători postdoctoranzi integraţi în proiecte de cercetare, 120 de articole publicate în reviste de specialitate cotate ISI, 120 de comunicări naţionale şi internaţionale, 60 de rapoarte ştiinţifice de finalizare a programului postdoctoral şi patru seminarii de prezentare a rezultatelor cercetării.

Citeste si:  Recoltele de grâu, ameninţate de o epidemie mondială de rugină

Totodată, vor fi organizate workshopuri, parteneriate internaţionale, un portal de intranet/internet. „Această idee este excelentă şi contribuie la întărirea cercetării româneşti şi a universităţilor. Universităţile contribuie în proporţie de 50% la producţia ştiinţifică a ţării şi numai Universitatea Bucureşti (UB) contribuie cu 10% la această producţie de cercetare.

Noi suntem optimişti şi sperăm că, în universitate, datorită concentrării de forţe, talente şi înnoirea resursei umane, vom reuşi să atragem tinerii pentru cercetare. Sperăm că prin atragerea unor tineri prin aceste burse de 1.000 pe lună, vom reuşi să întărim echipa de cercetare din Universitatea Bucureşti”, a declarat rectorul UB, Ioan Pânzaru. El a spus că, în urma acestui proiect, vor fi realizate alte proiecte în cadrul Universităţii Bucureşti.

Citeste si:  Temperaturi sub media normală şi ploi în majoritatea regiunilor ţării, în această săptămână
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata