DN6, primul contract de reabilitare reziliat de CNANDR

9

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a respins recepţia finală a contractului de reabilitare pentru DN 6 Craiova – Filiaşi, reţinând şi garanţia de 4 milioane de euro, după ce comisia de recepţie a constatat nereguli grave la execuţia lucrării, fiind primul contract de acest gen reziliat, practic, de companie.

„Comisia de recepţie a analizat timp de circa patru luni modul în care a fost executată lucrarea şi a descoperit nereguli atât în finalizarea unor lucrări, care nu au fost executate corect, cât şi lipsa unora, deşi erau trecute în proiectul tehnic, şi a decis respingerea recepţiei şi reţinerea garanţiei, de patru milioane de euro”, a precizat, pentru Agerpres, director general adjunct al CNADNR, Florin Dascălu.

Citeste si:  Mediul bancar va elabora un punct de vedere detaliat despre aplicarea OUG 50/2010

Potrivit procesului verbal de recepţie finală, compania italiană Itinera nu a finalizat lucrările prevăzute în documentaţia tehnică. Conform raportului realizat de CNANDR, compania nu a executat etanşarea necesară şi nici nu a a amenajat albia râurilor potrivit proiectului în cazul podurilor, nu au fost realizate acostamente în cazul podeţelor, la lucrările de drumuri nu au fost asigurate pe unele porţiuni scurgerile de ape, nu au fost amenajate drumuri laterale şi trotuare (în zona localităţii Brădeşti).

Cele mai grave abateri au fost constatate la lipsa unor parapeţi în zonele periculoase, lipsa de borne hectometrice, neamenajarea unor intersecţii, dar şi lipsa unor panouri de orientare sau a unor indicatoare rutiere. Totodată, comisia de recepţie a mai constatat că Hyder, consultantul angajat tocmai pentru a apăra interesele CNADNR, nu a finalizat cartea tehnică a construcţiei la termenul stabilit.

Citeste si:  Zborurile către şi dinspre Grecia, anulate

După ce a executat garanţia, reparaţiile la acest drum vor fi executate de CNADNR, contractul considerându-se, astfel, încheiat. Itinera este o firmă italiană ce activează pe piaţa românească, având contractate lucrări pe mai multe drumuri naţionale – DN 1 şi DN 13 (Rupea – Braşov), DN 6 şi DN 5 (Mironeşti – Izvoarele).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata