Deşi nu constituie încă un rival militar autentic, mişcările flotei navale chineze îngrijorează tot mai mult SUA, care-şi văd subminată tradiţionala hegemonie, aceasta în timp ce puterile asiatice nu rămân pasive.
Alarma privind ţintele expansioniste ale Beijingului pe calea mărilor, circulă deja de câţiva ani, dar ziarul The New York Times a crescut gradul de alarmă la 25 aprilie. Citând oficiali militari americani, cotidianul a avertizat: Marina chineză este tot mai prezentă în toate oceanele, de la Pacific la Oceanul Indian, de la strâmtoarea Malaga până în Golful Persic, scrie cotidianul Il Giornale.
Strategia, botezată „Apărare în mările îndepărtate” a surprins autorităţile militare străine pentru rapiditatea cu care se realizează. Până acum, China a urmat o doctrină defensivă a coastelor sau ameninţării reprezentate de „secesioniştii” din Taiwan.
Nu a ieşit niciodată oficial dintre propriile graniţe. „Nouľ’ plan prevede, în schimb, nave de război în slujba comerţului: o escortă militară pentru cargourile chineze – cruciale pentru economia ţării, primul exportator mondial – care călătoresc încărcate de mărfuri spre Golful Persic sau sud-estul asiatic.
În realitate, nu ar fi vorba decât despre evoluţia doctrinei „sea power” care a condus dintotdeauna „Dragonuľ’ chinez în boomul său economic: controlul mării ca factor determinant pentru a garanta un comerţ înfloritor şi prin urmare o prosperitate ţării.
Ceea ce s-a schimbat este atitudinea leadership-ului chinez. Potrivit Il Giornale, Beijingul îşi duce mai departe obiectivul cu o agresivitate care îi este permisă de influenţa economică şi de forţa strategică dobândită.
În anii muncii intense de „poziţionare”, a pus pe picioare ceea ce experţii numesc „colierul de perle”: porturi şi infrastructuri pe cinci continente, care leagă diferite ţări de strategia chineză. Comparativ cu 15 ani în urmă, China are astăzi mult mai multe interese de protejat dincolo de frontiere şi deţine mijloacele de a face acest lucru.
O Chină mai sigură pe sine îngrijorează SUA.
În ultimul an, marea a fost teatrul unor momente repetate de tensiune între cele două superputeri. Un exemplu este Marea Chinei de Sud, unde cele două flote au avut divergenţe de patru ori numai în 2009, acuzându-se reciproc de pătrundere în apele teritoriale.
Considerată o zonă economică exclusivă de chinezi, această porţiune de ocean este în realitate o mare plină de o serie de insule nelocuite, revendicate de China, Filipine, Malayezia, Vietnam, Taiwan şi Brunei şi considerate bogate în zăcăminte de gaz şi petrol.
Însetat de resurse energetice, Beijingul şi-a intensificat prezenţa în zonă, trimiţându-şi propriile nave să patruleze insulele Spratly şi Paracel, oficial pentru „a împiedica pescuitul ilegaľ’. Oficiali ai Marinei SUA au avertizat recent că extinderea prezenţei militare chineze în oceane este „impresionantă”. Beijingul a experimentat rachete balistice cu rază lungă de acţiune în măsură să lovească avioane inamice şi pune la punct o nouă gamă sofisticată de submarine.
La sfârşitul lunii martie, a trimis două nave de război în portul Abu Dhabi, o premieră absolută în ultimele decenii, în timp ce din 2008 patrulează Golful Aden împotriva pirateriei. Noua atitudine a Chinei suscită îngrijorare şi în rândul ţărilor vecine.
La jumătatea lunii aprilie, nave de război chineze au participat, pentru prima dată, la exerciţii în apropierea apelor japoneze, suscitând nemulţumire la Tokio, unde autorităţile îşi regândesc în prezent propria poziţie la baza americană de la Okinawa, a cărei mutare este dorită de populaţia locală. La rândul ei, India nu protestează, dar acţionează. Anul trecut a aprobat primul său submarin nuclear.