Airbus A380, o „naştere cu dureri”

45

Airbus A380 s-a desprins pentru prima oară de la sol acum cinci ani iar companiile aeriene se declară foarte mulţumite cu acest tip de avion, însă cu toate acestea producţia sa se confruntă în continuare cu probleme, scrie ziarul german Hamburger Abendblatt.

La 27 aprilie 2005, Airbus A380 a luat calea aerului pentru primul său zbor, la Toulouse, pe un cer senin. Cancelarul german de atunci, Gerhard Schroeder, vorbea cu acea ocazie de ‘un mare succes al puterii de inovaţie a companiilor europene’ iar preşedintele francez de atunci, Jacques Chirac, vorbea entuziasmat despre ‘un rezultat minunat al colaborării industriale a Europei’.

Însă la doar un an mai târziu, din această atmosferă sărbătorească nu a mai rămas nimic. Din cauza unor probleme de cablaj la fuzelaje, constructorul s-a văzut nevoit să tot amâne perioada de livrare către clienţi. Doi şefi ai Airbus, Gustav Humbert şi Christian Streiff şi-au pierdut postul unul după altul, la fel ca şi predecesorul lui Humbert, Noel Forgeard, ajuns pe postul de codirector al concernului mamă EADS.

Citeste si:  Ziua Naţională a României, deschisă la Expo Shanghai 2010

Problemele de execuţie au costat concernul circa cinci miliarde euro, ele având o contribuţie importantă la impunerea unui program de restructurare care prevede desfiinţarea a 10.000 de locuri de muncă în domeniul administrativ până la sfârşitul lui 2010, la Hamburg urmând, de exemplu, să dispară 2.300 de locuri de muncă.
Criza firmei Airbus creează şi fisuri între germanii şi francezii din companie, după ce manageri importanţi de la Toulouse au aruncat responsabilitatea pentru erorile de producţie asupra fabricii din Hamburg.

De aceea, printre cele mai importante sarcini ale lui Thomas Enders, preşedinte şi director executiv Airbus din 2007, se numără eliminarea egoismelor naţionale. Avioanele A380 au depăşit aşteptările clienţilor, afirma purtătorul de cuvânt al Airbus, Tore Prang, iar expertul în aviaţie Heinrich Grossbongardt confirma la rândul său că s-a dovedit clar calitatea tehnică a aparatului de zbor.

Astfel de afirmaţii sunt îmbucurătoare pentru cele 2.000 de locuri de muncă de la Airbus şi alte 2.000 la furnizori, create doar la Hamburg, pentru modelul A380. Asta însă nu poate ascunde faptul că perioada de cinci ani de zile scursă de la primul zbor a fost una plină de probleme pentru proiect, aşa cum opina analistul de specialitate Frank Skodzik de la Commerzbank.

Citeste si:  Iarnă capricioasă în Europa: Decese din cauza frigului în Bulgaria; inundaţii record în Marea Britanie

Dificultăţile de producţie nu au dispărut încă iar Enders recunoaşte şi el aceasta. Anul trecut, Airbus a putut livra doar zece exemplare din acest superjumbo, în condiţiile în care mai întâi au fost planificate 18 iar apoi 14 bucăţi. Enders califica rămânerea în urmă drept o ‘decepţie amară’. Anul acesta urmează să fie livrate 20 de aparate de acest tip, deşi calculul iniţial prevedea pentru 2010 livrarea a peste 40 de avioane.

Programul Airbus este afundat în datorii. Dacă la început compania se aştepta ca la modelul A380 să atingă zona profiturilor după producerea a 250 de avioane de acest tip, pragul a fost ridicat mai târziu la 420 iar între timp, numărul de unităţi necesare pentru a obţine profit a crescut cu siguranţă considerabil, conform lui Skodzik. Nu se ştie încă cum se va atinge pragul de profit, spunea şi Grossbongardt, în condiţiile în care valul de comenzi, ceva normal atunci când un avion intră în serviciul de linie, nu s-a materializat.

Citeste si:  Ferroli, calitate la alt nivel!

Cu toate acestea, Airbus deţine o poziţie de monopol în domeniul avioanelor gigant, care datorită mărimii se vor dovedi eficiente în condiţiile creşterii numărului de pasageri şi a problemelor de spaţiu de pe aeroporturi dar şi a costurilor pentru combustibili. Concurentul Boeing opune lui A380 doar un jumbo-jet prelungit pentru 467 de pasageri, faţă de 525 la A380, însă acesta s-a vândut până acum prost.
Cea mai mare ameninţare pentru A380 ar putea veni însă din propria casă, atunci când modelul A350 va intra pe rol, apropiat ca şi costuri pe pasager de A380, prin aceasta urmând ca avantajul economic al gigantului A380 să dipară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata