Proteste ale agricultorilor francezi, generate de îngrijorarea privind viitorul PAC

33

Producătorii de mari culturi, în special cerealiere, organizează la 27 aprilie, la apelul a paisprezece federaţii regionale ale sindicatelor de producători agricoli şi în colaborare cu Federaţia Naţională a Sindicatelor Exploataţiilor Agricole (FNSEA), o mare defilare a tractoarelor prin Paris, pentru a atrage atenţia asupra scăderii veniturilor lor şi a-şi manifesta îngrijorarea faţă de viitorul politicii agricole comune (PAC), informează ziarul francez Le Monde.

Organizatorii se aşteaptă la aproximativ 10.000 de manifestanţi şi 1.200 de tractoare. Prin această demonstraţie de forţă, producătorii cerealieri vor să obţină ‘măsuri concrete şi imediate’. În 2009, ei au denunţat o nouă scădere a veniturilor, de 50%, după ce în 2008 acestea mai scăzuseră cu 30%.
‘Imaginea producătorului de cereale care duce un trai îmbelşugat este falsă’, afirmă Michel Masson, preşedintele filialei Federaţiei Regionale a Sindicatului Exploataţiilor Agricole (FRSEA) din „Regiunea Centru” a Franţei.

Venitul mediu pe producător de cereale a scăzut în 2009 la 15.200 de euro anual, ceea ce este totuşi mai mult decât în cazul altor tipuri de culturi. Recolta din 2009, una din cele mai ridicate din ultimii zece ani, a fost totuşi ‘bună, chiar excelentă’, admite Thierry Bontour, preşedinte FRSEA din nordul „Bazinului parizian”.
Dar după 2 ani ‘euforici’, în 2006 şi 2007, cursul mondial al cerealelor s-a prăbuşit. ‘Nu există nicio perspectivă de redresare, iar cheltuielile noastre continuă să fie ridicate.

Citeste si:  Pangolinii, mamifere pe cale de dispariţie

Anul 2010 se anunţă catastrofal, cu atât mai mult cu cât în acest an se face o reechilibrare a distribuţiei ajutoarelor PAC’, afirmă Bontour. În februarie 2009, Michel Barnier, la vremea aceea ministrul agriculturii, care pleda pentru o PAC mai echitabilă, a hotărât o reechilibrare a distribuţiei ajutoarelor directe în beneficiul celor care au fost neglijaţi de sistem, mai ales crescătorii de ovine, agricultorii din zonele de munte sau producătorii ‘eco’.

Reechilibrarea înseamnă pentru producătorii de cereale, care au fost până acum cei mai favorizaţi, o scădere a subvenţiilor. ‘Această redistribuire a fost hotărâtă atunci când preţurile erau ridicate. Dar acum, afirmă Dominique Chambrette, vicepreşedinte al Asociaţiei generale a producătorilor de grâu şi alte cereale (AGPB), preţurile au scăzut foarte mult, iar această reechilibare se traduce prin pierderi de venit de 80 de euro la hectar (subvenţiile au scăzut în medie cu 260 de euro la hectar).

Citeste si:  Penelope Cruz, desemnată cea mai sexi femeie din lume de revista Esquire

Or, dat fiind că fermele de cereale au în medie o suprafaţă de 120 de hectare, pierderea se poate ridica la aproape 10.000 de euro’, precizează acesta. La 6 aprilie, cu ocazia unei vizite în Essonne, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a refuzat să revină asupra acestei măsuri de reechilibrare, promiţând totuşi să accelereze crearea unui comitet de control în domeniul cerealelor.

Acest comitet s-a reunit pentru prima dată la 14 aprilie. Ministrul agriculturii, Bruno Le Maire, intenţionează să examineze acum problemele sectorului cerealier în cadrul acestui comitet. Comitetul îşi va prezenta însă concluziile până la sfârşitul anului, iar producătorii consideră, pe bună dreptate, că este prea târziu, relevă Le Monde.
Ministrul refuză orice acţiune ‘pripită’, având în vedere impactul scăderii cursurilor şi pe acela al reechilibrării ajutoarelor PAC asupra situaţiei producătorilor de cereale.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Calculatorul personal

‘Trebuie să găsim instrumentele care să permită producătorilor de cereale să facă faţă fluctuaţiilor conjuncturale ale cursurilor, dar acest lucru trebuie făcut în cadrul unui plan de dezvoltare a filierei şi în acest sens trebuie să analizăm diferenţele de competitivitate faţă de vecinii noştri europeni’, afirmă Le Maire, care respinge ideea ajutoarelor imediate, având în vedere starea finanţelor publice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata