PSD a depus în plenul Senatului moţiunea simplă pe Apărare

13

Lucrările plenului Senatului au fost reluate miercuri (28 aprilie 2010) cu anunţul senatorilor PSD de depunere a moţiunii simple privind activitatea Ministerului Apărării Naţionale.

„PSD susţine ca pensia publică pentru militari să fie reglementată conform practicilor europene. Având în vedere duplicitatea celor care guvernează astăzi, PSD depune moţiunea simplă intitulată „Guvernanţi opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români’, a declarat liderul grupului parlamentar al PSD+PC, Ioan Toma.

În timpul dezbaterilor pe marginea proiectului legii unitare a pensiilor, grupul PSD a solicitat o pauză de consultări imediat după ce amendamentul mai multor senatori social-democraţi privind eliminarea obligativităţii de a cotiza la sistemul public de pensii pentru militari a fost respins prin votul reprezentanţilor arcului guvernamental PDL, UDMR şi independenţi. Senatorii au reluat, miercuri, dezbaterile pe marginea Legii pensiilor, pe articole, discutând amendamentele.

Citeste si:  Radu Mazăre a demisionat din PSD
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata