Michael Flatley, creatorul grandiosului spectacol Lord Of The Dance, se arată nerăbdător să sosească pentru a doua oară în Bucureşti. Celebrul coregraf spune, într-un mesaj transmis românilor, că Bucureştiul este un oraş în care istoria şi tradiţia se împletesc într-un mod cu totul şi cu totul uimitor.
După succesul pe care Lord Of The Dance l-a avut acum doi ani în Bucureşti, irlandezii sosesc din nou în Capitală pentru un spectacol de poveste, care va avea loc pe 31 mai la Sala Palatului.
Spectacolul prezintă zeci de dansatori ce poartă costume colorate şi aduc în scenă lupta dintre bine şi rău. Folclorul irlandez este cel care stă la baza acestei poveşti şi aduce împreună limbajul universal al dansului, muzica, luminile şi efectele pirotehnice, pentru o aventură magică, marca Lord Of The Dance.
Deşi organizatorii au anunţat iniţial un singur spectacol, biletele s-au epuizat rapid, astfel încât la cererea publicului a mai fost programat încă un spectacol. Acesta va avea loc înaintea celui iniţial şi va începe la ora 16,00, celălalt fiind programat pentru ora 20,00.
Biletele cu preţuri cuprinse între 100 şi 350 de lei se găsesc la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Muzica şi online pe myticket.ro, bilete.ro, ticketpoint.ro, blt.ro, si biletoo.ro si bilet.ro.