Inflaţia a revenit în intervalul ţintă în primul trimestru din anul 2010, a declarat joi, 6 mai, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.
‘Inflaţia a revenit în intervalul ţintă în primul trimestru din anul 2010. Este un lucru care trebuie semnalat. Ne-a luat mai mut de trei ani să ajungem unde trebuie’, a afirmat Isărescu.
Banca Naţională a României a revizuit în creştere prognoza de inflaţie anualizată (decembrie la decembrie) la 3,7 la sută în 2010 şi la 2,8 la sută în 2011. Prognoza de inflaţie pentru anul 2010 a fost 3,5 la sută şi pentru 2011 de 2,7 la sută. Guvernatorul BNR a afirmat că procesul dezinflaţionist din acest ultim trimestru şi cel din ultimele 12 luni s-a remarcat printr-o reducere continuă şi accentuată a preţurilor libere pe care Banca Naţională le poate influenţa prin politica sa monetară.
„Procesul dezinflaţionist din acest ultim trimestru şi cel din ultimele 12 luni s-a remarcat prin două lucruri importante. Pe de o parte prin preţurile libere pe care BNR le poate influenţa prin politica sa monetară, acesta consemnând o reducere continuă şi destul de accentuate.
De asemenea, mai remarcăm faptul că acest indice, preţurile din care se scad preţurile administrate şi preţurile volatile, dar şi ţigările şi combustibilii, respectiv cele care au suferit creşteri majore datorită accizelor, se apropie de unu la sută. Este o evoluţie remarcabilă„, a spus Isărescu.
Mugur Isărescu a apreciat că evoluţia cursului de schimb într-o marjă de până în 5 % ar putea însemna că România are un curs stabil.
Guvernatorul BNR a menţionat că schimbările de atitudine din pieţele internaţionale nu trebuie să se reflecte în cursul de schimb, nici în lichiditatea sectorului bancar.
‘Să nu lăsăm ca schimbările brutale de sentimente de pe pieţele internaţionale să se reflecte în cursul de schimb.
Lichiditatea din sistemul bancar, sperăm să nu se atenueze. Cu atât mai mult cu cât piaţa monetară se stabilizează’, a adăugat Isărescu.
Isărescu a precizat că, la finalul lui 2011, inflaţia ar putea varia între 1 şi 5% din cauza incertitudinilor mari care persistă.
Rata anuală a inflaţiei a fost de 4,2 la sută în martie 2010, faţă de martie 2009.
Preţurile de consum au crescut cu 0,22 la sută în martie 2010, comparativ cu luna februarie. Tarifele la servicii au scăzut cu 0,09 la sută, iar preţurile produselor alimentare au crescut cu 0,17 la sută. De asemenea, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,38 la sută în martie 2010, faţă de luna precedentă.
În februarie, rata anuală a inflaţiei a fost de la 4,49 %, după ce în ianuarie urcase la 5,2 %, ca urmare a majorării accizelor la tutun, energie şi combustibili.
Potrivit INS, creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (aprilie 2009 – martie 2010), faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2008 – martie 2009), determinată pe baza IPC, este de 5,1 la sută, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5%.