Vasile Blaga: Nu se ridică problema concedierilor la MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat vineri, 7 mai, la Galaţi că în condiţiile reducerii salariilor angajaţilor ministerului nu se pune problema ca vreunul să fie dat afară.

Întrebat dacă s-a făcut la nivelul ministerului vreun calcul privind economiile care se realizează prin reducerea cu 25% a salariilor, ministrul a arătat că „se va face o economie la nivelul statului român pentru că la fel vor proceda toate ministerele şi toate administraţiile publice locale”. „Toate ministerele îşi fac calcule”, a adăugat el.

Ministrul Blaga a precizat că pentru angajaţii MAI, chiar şi în condiţiile acestor reduceri de salarii, cerinţele vor fi mai multe, subliniind însă că „sunt oameni serioşi, disciplinaţi”.

„România trece printr-un moment nu foarte uşor, dar nu am vrea să ajungem în situaţia altor state. Aţi văzut deocamdată numai un stat în dificultate, dar o să mai vedeţi şi altele. Garantat, România nu va ajunge în situaţia Greciei, pentru că datoria noastră publică nu este nici pe departe la acel nivel. România nu a trăit atât de mulţi ani să consume mai mult decât produce. De acum înainte, România să nu consume mai mult decât produce”.

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. dan spune

    normal la MAI lucreaza numai somitati
    in invatamant lucreaza numai analfabeti
    BRAVO TOT INAINTE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.