Cum a ratat România şanse de miliarde

Multe investiţii străine de miliarde au ocolit România. Au fost ratate astfel zeci de mii de slujbe şi mari contribuţii la buget. În plus, statul derulează sute de contracte scumpe şi inutile, iar evaziunea fiscală face ravagii. Peste 7 milioane de oameni nu ar aştepta cu spaimă 1 iunie dacă aceste domenii ar fi fost administrate corect.

.
În 2009 Mercedes a scos România din cărţi pentru construirea unei fabrici de autovehicule, deoarece a considerat că infrastructura din Ungaria este incomparabil mai bună. Investiţia urma să aibă o valoare de 800 milioane euro, iar fabrica să creeze slujbe pentru 2.500 de oameni. „Sunt unul dintre oamenii care au fost implicaţi în discuţiile referitoare la venirea Mercedes-Benz în România. Vă spun că, dacă am fi avut infrastructură, nu am fi pierdut investiţia„, a afirmat la acel moment Constantin Stroe, preşedintele ACP. Venirea Mercedes ar mai fi generat câteva mii de posturi.

Citeste si:  Vârsta, ca stare de spirit

În Transilvania, doi potenţiali furnizori ai Nokia s-au răzgândit şi au ocolit regiunea Cluj. La sfârşitul anului 2007 au ajuns la faţa locului reprezentanţii companiei chineze BYD şi cei ai companiei scandinave Hansaprint. Fiecare a anunţat investiţii de câte 50 milioane euro. Firma BYD ar fi urmat să ridice o fabrică profilată pe producţia de acumulatori pentru Nokia. Hansaprint, cea mai mare întreprindere tipografică din zona Mării Baltice, ar fi urmat să ridice o tipografie care ar fi trebuit să producă pliante şi cutii pentru mobile.

Citeste si:  Ponta: Guvernul va sesiza CCR cu privire la dreptul preşedintelui de a participa la campania electorală

Ambii investitori au renunţat. Oficial, din cauza crizei. Neoficial, surse din cadrul administraţiei locale susţin că şi chinezii, şi balticii s-au arătat nemulţumiţi de infrastructura rutieră şi de cea aeroportuară din zonă.

Continuarea în România Liberă

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata