Soarta a 7 milioane de oameni, în pixul miniştrilor lui Boc

Măsurile de austeritate anunţate joi de Traian Băsescu vor fi aplicate nediferenţiat, iar durata lor depinde de capacitatea miniştrilor Guvernului Boc de a face concedieri.

Preşedintele Traian Băsescu declară că nu este de acord cu tăierea diferenţiată a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj.

Sindicatele au propus ieri, la întâlnirea de peste patru ore de la Cotroceni, ca fondul de salarii al statului să fie redus cu 25%, dar cele 1,4 milioane de bugetari să plătească această reducere diferenţiat, cei cu venituri foarte, foarte mici urmând să plătească un procent mai mic sau să fie scutiţi.

Citeste si:  Sute de disponibilizări în învăţământ, în rândul personalului auxiliar şi nedidactic

Traian Băsescu crede însă că aplicarea diferenţiată a tăierilor de salariu „va genera blocaj”: „N-o să se ştie cui mai mult, cui mai puţin, cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine. Până la urmă, situaţia de criză este în toată ţara şi o repartizare unică din punct de vedere procentual mi se pare singura soluţie, care nu lasă loc la îndelungate negocieri”, scrie Romania Liberă.

De o oarecare îndulcire a procentului de 15% tăiere anunţat iniţial ar putea avea parte pensionarii.

Citeste si:  Băsescu: Parteneriatul strategic cu SUA, o avere pentru România

După cum a anunţat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sindicatele au propus preşedintelui ca statul să amâne trecerea unui procent de 0,5% din CAS plătită de angajaţi către companiile private de pensii, aşa cum era prevăzut în planul de reformă multianual, şi să se păstreze aceşti bani în sistemul de asigurări sociale de stat.

Cele 400 de milioane păstrate în vistieria statului în acest fel ar putea să acopere o parte din gaura de la buget, iar pensionarii să aibă de suferit mai puţin. Traian Băsescu nu s-a opus acestei idei, dar s-a declarat rezervat, spunând că ştie de la Guvern că şi rezerva de 400 de milioane provenind din contribuţia CAS de 0,5% a fost luată în calcul atunci când s-a anunţat tăierea cu 15% din toate pensiile.

Citeste si:  Adrian Năstase: PNL să accepte că PSD va avea candidat la şefia Guvernului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în cazul în care tăierile cheltuielilor nu se vor face, România va avea nevoie fie de un nou împrumut de circa 10, 20 sau chiar 30 de miliarde euro fie să crească impozitele şi taxele, în speţă cota unică şi TVA.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata