Întrucât reprezintă o măsura permanentă şi retroactivă tăierea pensiilor este neconstituţională, a avertizat Fostul ministru al Muncii, Alexandru Athanasiu.
„Nu le-a scăpat absolut nimic. Inclusiv pensia socială va fi 300 de lei, nu 350, se indemnizează inclusiv pensiile văduvelor de război şi veteranilor de război, absolut toate drepturile obţinute vreodată”, a spus Mariana Câmpeanu, alt fost ministru al Muncii.
Concluzia vine, însă, din partea preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, informează România Liberă.
„A vorbi în continuare despre cota unică în România e deja o poveste romantică pe care o putem transforma în legendă, e nejustificat să mai vorbim despre cota unică în România”, a spus Adrian Năstase.