Cheltuieli de 193,67 miliarde lei prevăzute în bugetul general consolidat aprobat în 2009

Bugetul general consolidat prevede, în structura economică aprobată în 2009, cheltuieli totale de 193,67 miliarde de lei, echivalentul a 39,4 la sută din Produsul Intern Brut cu 7,4 la sută peste valoarea prevăzută în acelaşi document la capitolul venituri consolidate.

Cuantumul final a reieşit după ce au fost scăzute puţin peste 38 miliarde lei din transferuri între bugete şi alte 4,16 miliarde lei în operaţiuni financiare. Din cheltuielile totale prevăzute în structura economică avizată în anul anterior, 83,8 miliarde de lei sunt considerate cheltuieli curente la bugetul de stat, alte 49,2 miliarde lei pentru bugetele locale şi 40,4 miliarde lei pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.

Citeste si:  Elena Udrea: Propun referendum pentru legea Capitalei; oponenţii şi-au intrat în rolul de "baroni de Bucureşti"

Cea mai mare sumă este alocată cheltuielilor curente, respectiv 171,5 miliarde de lei, în timp ce 83,7 miliarde lei vor fi alocate transferurile incluse în bugetul general consolidat. Potrivit documentului citat, aproape 64 de miliarde de lei vor merge către cheltuielile de asistenţă socială, iar alte 46,8 miliarde lei către cheltuielile cu personalul.

Peste 28 de miliarde de lei sunt alocate la capitolul ‘Bunuri şi servicii’ şi 21,9 miliarde lei pentru cheltuieli de capital. Cele mai mici sume din totalul cheltuielilor alocate prin bugetul general consolidat pe 2009 sunt notate în dreptul ‘Alte cheltuieli’ (2,57 miliarde lei), pentru plăţi dobânzi (circa şase miliarde lei), subvenţii (7,2 miliarde lei), transferuri către unităţi ale administraţiei publice (398 milioane lei) şi împrumuturi acordate (8,5 milioane lei).

Citeste si:  ANM: Vreme ploioasă în majoritatea regiunilor, în minivacanţa de 1 Mai

În privinţa deficitului prevăzut în structura economică a bugetului general consolidat, aprobat în 2009, acesta se situează la valoarea de -36,4 miliarde de lei, respectiv -7,4 la sută din PIB. La capitolul excendent apare suma totală de 4,9 miliarde de lei, din care: 440 milioane lei în bugetul Trezoreriei statului, 136,1 milioane lei – la Fondul Proprietatea, 130,3 milioane lei – transferuri între bugete, şi 4,16 miliarde lei din operaţiuni financiare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close