Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor celebrează Ziua Eroilor

Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război şi cu autorităţile publice locale, organizează joi, 13 mai, ceremonii militare şi religioase de Înălţarea Domnului Iisus Hristos pentru celebrarea Zilei Eroilor în Bucureşti şi în localităţile unde sunt amplasate monumente ale eroilor.

La Bucureşti, manifestările se vor desfăşura la:

  • Cimitirul Israelit ‘Filantropia’,
  • Mormântul Ostaşului Necunoscut,
  • Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial,
  • Cimitirul ‘Eroii Revoluţiei’,
  • Cimitirul Ghencea Militar,
  • Monumentul Ultimului Străjer al Capitalei,
  • Parcela Eroilor de pe DN 1,
  • Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cişmigiu,
  • Parcela de Onoare din Cimitirul Reînvierea şi
  • Monumentul Pompierilor din curtea Bisericii ‘Sfântul Gheorghe – Plevna’.

În timpul ceremoniei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, în semn de omagiu adus memoriei eroilor Patriei, două formaţii de aeronave militare – trei avioane MiG-21 LanceR şi trei elicoptere IAR-330 PUMA SOCAT vor survola monumentul.

În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională, în acest an evenimentul desfăşurându-se în contextul împlinirii a 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.