De ce pierde statul zeci de milioane de euro din vânătoare?

– Pentru că majoritatea fondurilor de vânătoare au fost încredinţate direct, pe sume derizorii, echivalente cu preţul plătit pentru împuşcarea unui singur animal: încasăm 0,03 euro pe hectarul cu vânat.

.

Legea vânătorii a fost promulgată în anul 2006 şi de pe urma „imperfecţiunilor” ei are de câştigat cel mai mare gestionar de fonduri de vânătoare: Asociaţia generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPSR) şi asociaţiile sale judeţene afiliate, informează România Liberă.

Un număr de aproximativ 850 de fonduri de vânătoare au fost încredinţate direct acestor asociaţii – în urmă cu zece ani – iar alte 350 au fost câştigate prin licitaţie.

Citeste si:  Elena Udrea: E posibil ca preşedintele să ia în calcul ideea unei remanieri

Este vorba de 12 milioane de hectare de fonduri de vânătoare dintr-un total de aproximativ 22 de milioane. AGVPSR şi filialele sale au în gestiune jumătate din România a cărei suprafaţă este de 24 de milioane de hectare.
Corect ar fi ca asociaţiile în cauză să plătească o sumă la fel de generoasă la bugetul de stat pentru suprafaţa imensă pe care o administrează.

AGVPSR şi filialele sale plăteşc, pentru cele 12 milioane de hectare avute în administrare, aproximativ 1,15 milioane de euro, din care la bugetul de stat ajung mai puţin de 200 de mii de euro, restul de bani fiind împărţiţi între proprietarii terenurilor pe care se află fondurile de vânătoare (81% din sumă) şi fondul de mediu (3%).

Citeste si:  Ferrari mizează în 2010 pe creşterea cu 30% a vânzărilor în România

În schimb, afacerea este una excelentă pentru deţinătorii fondurilor de vânătoare atunci când au ca invitaţi vânători din alte ţări pentru că tarifele cresc foarte mult.

Pentru împuşcarea unui cerb se plăteşte până la 8.800 de euro, un căprior ajunge să coste între 225 şi 2.900 de euro, un misterţ se poate împuşca pentru o sumă cuprinsă între 250 şi 750 de euro.

Un foc greşit costă 50 de euro, iar doborârea unui urs arde la buzunare un străin cu o sumă cuprinsă între 5.000 şi 7.000 euro. Doborârea unui lup costă 400-500 de euro, iar un iepure – 25 de euro.

Citeste si:  Cu cât au crescut prețurile la apartamente de la începutul anului
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata