Eurovision: invazia esticilor

La prima semifinală a concursului Eurovision de la Telenor Arena din Oslo, invazia ţărilor din Est nu a putut descuraja candidaturile Portugaliei, Greciei, Islandei şi Belgiei, care s-au calificat în competiţia finală din 29 mai, notează ziarul Las Provincias.

De a dezmembrarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei, Eurovisionul a devenit terenul predilect al republicilor care, cu identităţi naţionale şi principiul „divide et venceras”, au zdruncinat ponderea specifică a calităţii concursului european de muzică.
După ce Europa de Est şi-a recuperat anul trecut din forţă, graţie triumfului norvegianului, de origine însă belarusă, Alexander Rybak, EBU (Europe Broadcasting Union), organizatoarea concursului a optat pentru o nouă prezenţă estică la cea de a-55-a ediţie a concursului.

Cele 10 ţări selecţionate la prima semifinală au fost sufocate de o amplă prezenţă orientală. Favoritul semifinalei, grecul Giorgos Alkaios and Friends, a intrat în competiţia finală cu un sirtaki techno CPA, iar Tom Dice, care i-a urmat paşii lui Rybak cu o baladă folk, a fost bine văzut de juriu şi de televoting.
La rândul său, diva muzicii disco venită din îngheţata Islanda, Hera Björk, cu Je Ne Sais Quoi nu a suferit represalii din cauza complicaţiilor suferite de organizatori ca urmare a vulcanului Eyjafjalla.

Iar Republica Moldova, ţara care a deschis concursul cu Sunstroke Project şi Olia Tira pe ritmuri de Run Away, va concura şi sâmbăta viitoare, asemeni lui Peter Nalitch şi Friends, care asigură că au inventat un nou stil intitulat Jolly Babury cu Lost And Forgotten, deşi sună clar a folk.
Din Serbia – ţara care a învins în urmă cu trei ani – şi sub oblăduirea lui Goran Bregovic, blondul Milan Stankovic a reuşit să se califice cu Ovo Je Balkan, asemeni ‘colindătorilor’ din Bosnia Herzegovina cu foarte convenţionala Thunder And Lightning, a lui Vukasin Brajic.

Citeste si:  Mark Zuckerberg donează 25 de milioane de dolari pentru combaterea epidemiei Ebola

Şi nu în ultimul rând, Albania cu a sa ‘femme fatale’ disco şi puţin trecuta Juliana Pasha a reuşit cu cântecul ‘Iťs All About You’ să ajungă în finală, alături de membrii echipei sale, Butterflies (fluturi) într-un scenariu foarte kitsch.Această preselecţie a fost introdusă de Festivalul Eurovision în 2004, pentru a evita prelungirea excesivă a finalei.

Patru ani mai târziu, EBU a decis organizarea a două semifinale cu o participarea record de 43 de ţări. Atât ţările care fac parte din grupul ‘big four’, care contribuie cu întreg bugetul concursului din care fac parte Spania, Marea Britanie, Franţa şi Germania, cât şi ţara organizatoare şi gazdă – în mod tradiţional câştigătoarea ediţiei precedente – nu participă la semifinale, fiind calificate direct în finală.

Citeste si:  Nicu Covaci: Nu accept să fiu furat în România
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner