La Hotelul Dolce Sitges din Barcelona, între 3 şi 6 iunie se decide soarta lumii. Rockefeller, Ackermann, Bernanke, regina Beatrix a Olandei, regina Sofía, directorul FMI sau Rothschild între alte 120 personalităţi ale lumii se reunesc în oraşul catalan fără publicitate ca persoane particulare.
Este Clubul Bilderberg: timp de trei zile vor trata teme de actualitate, iar concluziile vor fi împărtăşite membrilor săi, cei mai puternici oameni ai lumii, notează ziarul La Razon. Daniel Estulin, un rus stabilit la Madrid este de părere că scopul Clubului Bilderberg este de a pune capăt statului naţiune şi de a face din planetă o companie privată în care membrii săi sunt stăpânii lumii. Restul omenirii sunt sclavii.
În opinia sa tot ceea ce se petrece, de la creşterea preţurilor la petrol la actuala recesiune cu care ne confruntăm, a fost plănuit la o astfel de întâlnire. Cristina Martín, autoare a cărţii ‘Clubul Bilderberg, stăpânii lumii’, susţine că gripa A şi teoria încălzirii plantei a fost pusă la cale de club pentru a înspăimânta omenirea. ‘Este absurd. Teoria că Bilderberg este un guvern din umbră este o prostie’, spune un consilier spaniol, care a preferat anonimatul.
Este o idee aparţinând prinţului Bernard de Olanda după al doilea război mondial pentru a pune în contact lumea europeană cu cea americană. Sunt lideri de opinie, care tratează teme actuale pentru a armoniza cele două continente’, susţine el. Totuşi când i este întrebat despre activitatea Clubului Bilderberg tăcere este totală.
Presa nu este niciodată prezentă, iar reuniunile sunt informale.
În timpul dineurilor locurile la masă se schimbă continuu pentru a facilita cât mai multe relaţii sociale. Preşedintele Google se poate trezi la masă alături de directorul FMI, de preşedintele Nokia sau de secretarul de stat al vreunui stat emergent. ‘Poţi servi micul dejun alături de regina Spaniei’, spune sursa anonimă.
Regina Sofia este una din participanţii obişnuiţi, ca şi regina Beatrix a Olandei fiica fondatorului clubului Bilderberg. Nu există agenţi de pază şi nici translatori.
Stăpânirea limbii engleze este obligatorie, de aceea nu asistă lideri care să nu fie europeni sau americani. Secretul care însoţeşte aceste reuniuni a alimentat o legendă. Membrii clubului Bilderberg se întâlnesc în hoteluri izolate şi de lux. Vin cu avionul sau în maşina pusă la dispoziţie de club şi timp de trei zile stau închişi în hotel, unde au la dispoziţie toate facilităţile. Nu pot părăsi incinta.
Când vin aici îşi asumă angajamentul de fi prezenţi şi de a participa. Pe pagina de internet a luxosului hotel de la Sitges nu se mai găsesc camere. Clubul a închis hotelul. Pentru a fi unul dintre cei aleşi în afară de engleză şi de a aparţine unei ţări occidentale trebuie să ai relaţiile potrivite. De fapt trebuie să ai o anumită poziţie: Zoellick, Agnelli sau Strauss Kahn nu stau la masă cu oricine.
Club Bilderberg marchează o graniţă clară: dacă eşti politician şi nu eşti invitat înseamnă că nu contezi. Bill Clinton şi Tony Blair au fost invitaţi la o reuniune când încă erau aspiranţi la preşedinţie. Au fost membrii clubului cei care le-au dat sprijinul definitiv pentru a învinge la urne. Cei invitaţi vin din sectoare importante: politicieni, secretari de stat sau preşedinţi ai unor entităţi precum FMI sau BM, sau ai marilor concerne internaţionale.
Nu lipsesc nici reprezentanţii grupurilor de opinie, precum marii editori. Reuniunile abordează teme de actualitate internaţională, economie şi tendinţe de opinie. A fost aşa încă de la Oosterberke (Olanda), când la hotelul Bilderberg s-a celebrat prima întâlnire în 1954. Şi a fost aşa în fiecare an. Dar în ciuda puterii şi a influenţei lor în lume, majoritatea profesorilor de relaţii internaţionale nu cunosc problema.
Se ştie că este un club fără o structură ierarhizată. Preşedintele clubului este Etienne Davignon, preşedintele Comitetului de Conducere a Brussels Airlines şi vicepreşedinte al companiei Suez-Tractebel. Alături de Rockefeller şi de alţi membri formează Consiliul de Administraţie unde se stabilesc liniile directoare şi locurile de întâlnire.
Există un consiliu european şi altul american care decid cine vor fi invitaţii. Cei de la Sitges au fost deja stabiliţi. Iar politicienii spanioli îşi consultă cu înfrigurare corespondenţa pentru a vedea dacă fac parte dintre fericiţii aleşi.