Gabriel Oprea, consecvent în privinţa ideii ca pensiile militare sub 3.000 lei să nu se reducă

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat luni, 31 mai, în cadrul dezbaterilor de la Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor pe marginea proiectului de Lege al sistemului unitar de pensii, că pensiile din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în cuantum sub 3.000 lei nu ar trebui să se reducă.

Potrivit lui Oprea, 91% din pensiile MApN şi 88% din pensiile de la nivelul întregului sistem se află sub pragul de 3.000 lei.

El a afirmat că a reuşit, în urma unei discuţii cu Guvernul, să obţină inclusiv sprijinul premierului Emil Boc, astfel încât pensiile militare aflate sub acest prag să nu scadă.

„N-aş vrea să facem politică. În acest context de criză mondială, prin păstrarea la acelaşi nivel a 91% pensii la nivelul MApN şi 88% din întreg sistemul, considerăm că ne-am îndeplinit obiectivul într-o situaţie de criză mondială”, a declarat Oprea.

Citeste si:  Mircea Duşa: Tinerii să stea liniştiţi, nu se fac recrutări sau încorporări

Ministrul Apărării Naţionale a arătat că, în momentul în care proiectul de lege al sistemului unitar de pensii a intrat în dezbaterea publică, la nivelul MApN s-a creat o echipă de lucru cu specialişti din minister, concluziile ei, în urma unor simulări, fiind că pensiile militare se vor reduce cu un procent între 16% şi 69%, media situându-se între 48% şi 52%.

„Am lucrat în aceeaşi echipă, bineînţeles cu Ministerul Muncii, şi am făcut cu aceşti specialişti toate simulările pentru această lege care priveşte militarii. Vă spun foarte clar, deschis, sincer că obiectivul nostru a fost ca în cadrul acestei legi unice de pensii, pensiile militarilor să nu scadă”, a susţinut Oprea.

Citeste si:  Enzimele: scânteia vieţii (chi-ul) şi rolul lor în sănătate şi longevitate

El a spus că încă din momentul în care a intrat în dezbatere publică legea privind sistemul unic de pensii la nivelul MApN, la întreg nivelul de securitate naţională, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a fost creată o echipă formată din cei care gestionează problemele financiar-contabile la toate instituţiile din sectorul de securitate naţională – MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS şi penitenciare.

”Obiectivul nostru a fost ca în cadrul acestei legi unice de pensii, pensiile militarilor să nu scadă(…) În urmă cu două-trei luni, am avut o lege, Legea soldaţilor şi gradaţilor voluntari, care a trecut fără nici un vot împotrivă în Senat şi am schimbat viaţa a 40% din armata română.(…) Ce-am putut să obţinem în condiţii de criză mondială? În acest context de criză mondială, prin păstrarea la acelaşi nivel a 91% pensii la nivelul MApN şi 88% din întreg sistemul, considerăm că ne-am îndeplinit obiectivul într-o situaţie de criză mondială”, a mai spus Oprea.

Citeste si:  Scrimă: Echipa feminină de spadă a României, medaliată cu aur la Europenele de la Montreux

În opinia sa, dincolo de menţinerea pensiilor militarilor, cea mai importantă victorie o reprezintă aducerea problemelor militarilor în atenţia tuturor.

”Niciodată în ultimii ani problemele Armatei nu au fost atât de dezbătute şi de popularizate. Şi Guvernul, şi presa, şi parlamentarii au văzut care sunt problemele militarilor şi sper că au înţeles pentru ce mă bat. Nu mă interesează nici funcţia şi nici alte privilegii. Important este să rămână ceva în urmă. De aceea, cât timp voi fi ministru, mă voi bate pentru a-mi respecta angajamentele”, a adăugat Gabriel Oprea.

Citește și
6 Comentarii
  1. nm spune

    cu cit a cotizat un tovaras pentru acea pensie

  2. daniel spune

    Bravo, domunle Oprea. Sper ca propunerile si angajamentele luate sa fie indeplinite si repectate. Militarii trebuie sa ramana o categorie sociala respectata.

  3. sgv-ist spune

    Domnule Oprea nu ne lasa in mina altora. Singurul ministru cu conformatie de militar, stie cum se mananca la popota soldatilor dar si a ofiterilor. Buna legea gradatilor si soldatilor voluntari. Meritau si ei asta. Succes in continuare.

  4. SIMPLU spune

    Daca toti s-ar bate precum Oprea cu pensiile militarilor sa nu scada, poate tara asta nu era pe marginea prapastiei. Oameni ca acesta ne trebuie in guvern, sa tina cu romanii si nu sa-i jupoaie ca altii care au mai fost pe acolo. Calea iti este deschisa Oprea. Numai miscari inteligente trebuie facute. Bafta.

  5. militarul spune

    Cate eforturi pentru imagine ar face domnul Oprea e neconvingator!S-a ludat ca va pastra lege 164! Nu a facut-o! Nu a facut sa apara nici capitol indpendent in legea pensiilor unitare! Pensiile militare au fost astfel decuplate de indexarile din armata (grad si functie) si e doar o chestiune de timp scaderea lor reala!Pentru ca vor fi cuplate de inflatie si un procent din salariul mediu! Suntem o tara unicat in NATO!

  6. PANI HACITIN spune

    NU TREBUIA SA SE ATINGA DE NICIO PENSIE EXISTENTA IN PLATA
    Este un principiu legal , universal ,general , in TOT dreptul pamantean. Un drept castigat in conditii legale NU SE POATE anula ulterior printr-o dispozitie similara , de o loege mai putin favorabila. Este o incalcare flagranta a dreptului fundamental al omului si al dreptului la pensie. Prin analogie , maine , ni se va putea solicita sa dam apartamentele inapoi , pentru ca vanzarile de dupa 1990 s-au facut la un pret
    prea mic sau a fost o hotarare proasta , iar acum ar trebui sa le platim la valoarea actuala !!!!! Este o tampenie juridica, pe care o calca in picioare guvernantii, o terfelesc dupa bunul plac doar pentru a atrage sumele la buget , ca sa-si faca lefurile mari si sa plece in concedii babane peste hotare. Cel mult aceste pensii militare pot fi micsorate temporar ca urmare a crizei, iar ulterior ,cand tara va renaste (oare vreodata) banii opriti sa fie returnati impreuna cu dobanda legala . Ce se intampla insa acum , este HOTIE PE FATA si lumea ar trebui sa iasa in strada , sa ii dam jos pe nenorocitii astia care guverneaza dupa bunul plac si dupa dictonul: Daca voi nu ma vreti…eu TOT va vreau. INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FACC VIATA AMARA ….AMARA….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata