Petrom va începe livrările de gaze prin sistemul de la Hurezani, în iunie 2010

14

Companie de petrol şi gaze – Petrom va livra continuu gaze naturale în sistemul naţional de transport, de la începutul lunii iunie 2010, prin sistemul de livrare a gazelor Hurezani, proiect a cărui investiţie totală s-a ridicat la 135 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei.

Acest proiect a fost iniţiat pentru a optimiza livrarea de gaze în reţeaua naţională de transport în perioadele în care presiunea din sistem înregistrează nivele foarte ridicate, ca urmare a consumului redus, mai ales în perioadele de vară. Sistemul de livrare a gazelor Hurezani optimizează livrările de gaze ale Petrom din zăcămintele din Sud-Vestul României şi contribuie astfel la siguranţa livrărilor de gaze.

Prima livrare de gaze în sistemul naţional de transport a avut loc în 29 mai şi va fi urmată de o perioadă de circa 100 de ore de teste şi ajustări. Începerea livrării continue în reţeaua naţională este estimată pentru începutul lunii iunie 2010.

Citeste si:  Cine dă cu gaze în români?(V) - Culisele obscure ale afacerii "Petrom"

Proiectul de livrare a gazelor Hurezani a fost iniţiat în 2008 şi este amplasat în Sud-Vestul României, între Craiova şi Târgu Jiu. Lucrările au inclus o nouă staţie de compresoare la Bulbuceni, 11,5 km de conductă nouă de racordare şi modernizarea punctului de livrare de la Hurezani, pentru a se adapta la noii parametri de debit şi presiune a gazelor. Staţia de compresoare de la Bulbuceni preia gazele extrase de la cinci zăcăminte din zonă.

Cele mai multe dintre zăcămintele noastre sunt zăcăminte mature, iar presiunea din rezervor este scăzută. Sistemul de livrare a gazelor Hurezani ne va ajuta să creştem presiunea până la 40 de bari, pentru a putea livra în mod optim gazele în reţeaua naţionala de transport.

Citeste si:  Olt: Compania de Apă se va împrumuta de 14 milioane euro pentru cofinanţarea unui proiect de 241 milioane euro

Fără această investiţie am fi livrat mai puţine gaze pe piaţă, în special în perioada de vară’, a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activităţile de explorare şi producţie.
Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează în România rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de grup), are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România.

Citeste si:  Primul ghid de teren al plantelor sălbatice din România, realizat de un biolog român stabilit în America

Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 268 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. În anul 2009, cifra de afaceri a Petrom a fost de 3,029 miliarde euro, EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri şi Amortizări) a fost de 696 milioane euro.

OMV deţine 51,01 la sută din acţiunile Petrom. OMV activează în 12 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări pe patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64 la sută din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11 la sută, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03 la sută, iar 6,21 la sută se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata