Investiţiile în economie, în scădere cu peste 29 % în primul trimestru

13

Investiţiile realizate în economie în primul trimestru din 2010 au totalizat 9,378 miliarde lei, în scădere cu 29,1 %  faţă de perioada similară din 2009, potrivit datelor provizorii publicate miercuri, 2 mai,  de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile realizate în lucrări de construcţii noi, în primul trimestru din 2010, au însumat 4,324 miliarde lei, în scădere cu 28,9 faţă de trimestrul I din 2009, reprezentând 46,1 la sută din totalul investiţiilor realizate în economia naţională.

De asemenea, investiţiile în utilaje (inclusiv mijloace de transport) s-au cifrat în primele trei luni din acest an la 4,33 miliarde lei, fiind în scădere cu 30,6 la sută comparativ cu perioada similară din anul precedent. Din totalul investiţiilor realizate în economia naţională, această categorie reprezintă 46,2 la sută faţă de 46,9 la sută în acceaşi perioadă din 2009.

Citeste si:  ANAF: Amânarea de plată va ramâne cel mult 6 luni

În sectorul alte cheltuieli au fost înregistrate investiţii de 724,4 milioane lei, în scădere cu 30,5 la sută, faţă de trimestrul I din 2009.

Potrivit datelor INS, în primul trimestru din 2010 se constată o scădere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) în total investiţii, cu 0,7 puncte procentuale, comparativ cu trimestrul I 2009, iar cea a investiţiilor în alte cheltuieli cu 0,3 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor în lucrările de construcţii noi a crescut însă cu un punct procentual.

Ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii sunt:

Citeste si:  Isărescu: Procesul de trecere la moneda europeană va fi bine pregatit
  • industria,
  • comerţul şi
  • serviciile (tranzacţii imobiliare, comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor).

Investiţiile realizate în economie, în 2009, au totalizat 62,507 miliarde lei, în scădere cu 29,1 la sută faţă de 2008.

Baza de selecţie a eşantionului din datele INS asigură o reprezentativitate calculată după cifra de afaceri de 92,17 la sută din mulţimea totală a unităţilor active. Datele se colectează de la circa 21.000 unităţi economico-sociale. Eroarea maxim admisă a estimărilor este de aproximativ 3 la %.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata