Un nou detaşament de jandarmi pregătit să plece în Kosovo

14

Detaşamentul de jandarmi care pleacă, pe 7 iunie, în misiunea de restabilire a păcii EULEX din Kosovo, pentru a înlocui contingentul deja existent în zonă a răspuns miercuri, 2 iunie, apelului solemn în faţa şefilor Jandarmeriei şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În mesajul transmis cu acest prilej, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, le-a cerut jandarmilor să se achite de datoriile lor în cadrul misiunii EULEX, păstrând o imagine bună, creată de detaşamentele anterioare.

Şeful Jandarmeriei Române, generalul Olimpiodor Antonescu, le-a amintit jandarmilor că toţi participanţii români la misiunile din Kosovo au primit aprecieri din partea naţiunilor coordonatoare.

El a subliniat că teatrul de operaţiuni din Kosovo încă nu este unul sigur, dar i-a asigurat pe jandarmi de sprijinul colegilor din ţară şi de cel al populaţiei României.

Citeste si:  70 de ani de la semnarea Cartei ONU

Toţi cei prezenţi în formaţie aţi ales, voluntar, să participaţi la îndeplinirea uneia dintre cele mai dificile şi, totodată, mai provocatoare misiuni a Jandarmeriei. (…) Am convingerea că sunteţi pregătiţi la cel mai înalt nivel pentru a participa la efortul comun internaţional de a menţine stabilitatea în provincia Kosovo. Vreau să mergeţi acolo cu fruntea sus, să aveţi încredere în dumneavoastră şi să vă achitaţi cu onoarea şi demnitatea caracteristică jandarmilor de misiunile încredinţate”, a subliniat şeful Jandarmeriei Române în mesajul său.

Totodată el a menţionat că jandarmii români sunt consideraţi profesionişti în asigurarea şi restabilirea ordinii publice, capabili să-şi îndeplinească mandatul încredinţat.

Citeste si:  Compania bulgară Vivacom a primit două oferte de cumpărare de peste 1 miliard de euro fiecare

”Aveţi obligaţia morală să duceţi mai departe acest renume, să reconfirmaţi că jandarmii români au competenţa şi profesionismul de a reprezenta cu mândrie Arma şi ţara în această zonă. Am mare încredere în dumneavoastră şi sunt convins că la încheierea misiunii veţi raporta îndeplinirea cu succes a acesteia”, a adăugat şeful Jandarmeriei Române.
Jandarmii îi vor înlocui pe cei 115 colegi români, care execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo.

În prima etapă, cu mijloace auto, vor pleca 59 de jandarmi. 40 de luptători vor ajunge în teatru peste două săptămâni, iar 16 sunt deja acolo.

Citeste si:  Fotbal feminin: Olimpia Cluj, din nou campioană a României

Detaşamentul român se va stabili în baza de la Mitrovica, unde se va integra operaţional (la nivelul structurilor de Stat major şi Logistică) în Unitatea Integrată de Poliţie Mitrovica a misiunii EULEX, având Franţa ca naţiune lider.

Începând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo, după realizarea transferului de responsabilitate între ONU şi UE. Faţă de precedentele mandate (sub egida ONU), care se derulau pe o perioadă de un an, mandatul EULEX are o durată de şase luni.

Citește și
2 Comentarii
  1. Alexandra spune

    Dumnezeu sa le ajute !!!

  2. Alina spune

    Sa le ajute Dumnezeu si sa ii pazeasca de incidente . Sa fie pace si sa vina sanatosi acasa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata