„Etica furtului” pe piaţa globală

79

Era revoluţiei financiare imateriale – piaţa fără frontiere dominată de „etica furtului” – se află în centrul eseului „Să nu furi’, semnat de istoricul Paolo Prodi şi juristul Guido Rossi. Ambiţia lor este de a a actualiza, după câteva milenii, sensul celei de-a şaptea porunci înscrise în Tablele de pe Muntele Sinai, informează Corriere della Sera.

Nu există hoţ mai periculos decât cel care nu ştie să fure. Sau, din moment ce toţi fac aşa, care preferă să nu ştie. Această maximă nu figurează în Decalog la a şaptea poruncă dar trebuie să se recunoască faptul că pe vremea lui Moise nu apăruse încă capitalismul globalizat.

Dacă Prodi s-a ocupat de arcul istoric al tradiţiei creştine şi elaborarea conceptului de furt, lui Rossi i-a revenit prezentul, efectele asupra zilei de azi a ce s-a întâmplat înainte şi după criză, întrepătrunderile dintre economie, etică şi drept. Concluzia este denunţul „eticii furtului”, care ar fi cucerit, impunând metodele sale, inima globalizării.

Citeste si:  Buncărul în care Hitler şi-a petrecut ultimele zile va fi transformat în obiectiv turistic

Se impune explicarea sensului „furtului inconştienť’, sau „nepedepsiť’. Semnificaţia este că hoţul global contemporan nu mai este cel care încalcă regulile pieţei, ci investitorul care comite acţiuni necinstite, în timp ce „aceleaşi reguli ale pieţei tind să-l legitimeze”.
Este ca şi cum sistemul ar fi început să fabrice funia cu care va sfârşi prin a se spânzura. Pe de altă parte, se extinde concepţia însăşi de furt, care nu mai este numai însuşirea şi violarea individuală a bunurilor altcuiva, ci şi violare şi sustragere de interese şi drepturi colective, chiar în dauna unor comunităţi naţionale şi internaţionale.

Citeste si:  China injectează în băncile de stat 109 miliarde de dolari

Revoluţia financiară, insistă Guido Rossi, răstoarnă multe reguli ale pieţei – de exemplu salvarea cu bani publici a băncilor „prea mari pentru a falimenta” -, acceptă debitul ca instrument major de creare a bogăţiei, împinge manageri şi bancheri la investiţii absurde şi riscante cu bani luaţi cu împrumut – garantându-şi compensaţiile disproporţionate ale bonusurilor – şi depersonalizează proprietatea.

S-a ajuns astfel la o nouă putere economică incontrolabilă, în care societatea pe acţiuni se reduce la o conexiune de contracte, în realitate fără legătură între acţionari, manageri, creditori şi angajaţi. Aici se află răul, în această conexiune, care „a făcut să dispară proprietatea reală sau simbolică şi odată cu ea şi ‘furtuľ, astfel că graniţa dintre licit şi ilicit este uneori estompată iar alteori inexistentă”.

Citeste si:  Epidemia de gripă A se intensifică în Franţa, campania de vaccinare avansează

Multe dintre cele ce se întâmplă – de la puterea asupra investiţiilor la paradisurile fiscale şi la eludarea copyright-ului pe Internet, de la folosirea frauduloasă a „stock option” la „tunneling” ca formă de „însuşire incorectă de valori” – sunt catalogate drept patologie galopantă a sistemului întreprinderilor, în care s-a produs o „disociere între proprietate şi control”, cu consecinţa încălcării îndatoririlor fiduciare faţă de acţionari.
Dreptul a pierdut pentru moment bătălia, o concluzie amară pentru cei doi autori care cred în necesitatea politică de a reglementa piaţa, chiar în plan internaţional. Dictatura actuală a banului cere însă contrariul său, regula eternă: „Să nu furi!”, conchid autorii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata