Liderii europeni sunt responsabili pentru criză

10

Liderilor politici din zona euro le revine o mare parte din responsabilitate pentru criza existenţială a Europei. Nu au dorit sau au fost incapabili să-şi facă munca, este de părere într-o amplă analiză publicaţia germană Der Spiegel.

Când instituţiile financiare ale lumii capitaliste occidentale au început să se clatine în toamna lui 2008, teama s-a instalat pe culoarele puterii. Miniştrii de finanţe şi liderii lumii s-au reunit şi au aplicat un „leucoplast” unui sector financiar grav rănit, folosind miliarde de dolari şi euro din banii contribuabililor şi promiţând stabilizarea sistemului fragil pe veci.

„Mă îngrijorează faptul că mulţi politicieni cred că lucrurile vor fi după criză la fel cum au fost înainte de criză, când lumea era încă în ordine”, a afirmat Carsten Pillath, director general în cadrul Consiliului European responsabil pentru politica de finanţare. O mare greşeală, în opinia sa. „Pe termen lung, vom avea rate de creştere lentă, în timp ce trebuie să curăţăm bugetele supraîndatorate”, a explicat el. Dacă Europa vrea să reuşească, are nevoie de un „model macroeconomic” – baza pentru deciziile de politică economică.

Realitatea este însă că politicienii nici nu se gândesc la acest lucru. Cei aleşi în cele mai înalte funcţii sunt interesaţi în principal de un singur lucru: să fie realeşi şi să-şi păstreze puterea. Orice altceva este secundar, este de părere analiza. Dacă te uiţi la peisajul politic european în aceste zile, imaginea pe care o ai este în mare măsură una dezolantă.

Citeste si:  Jean-Claude Juncker consideră "nerealistă" ideea lui Jeremy Corbyn de renegociere a Acordului Brexit

Partidele politice din Belgia, Luxemburg şi Olanda – ţările centrale ale proiectului european iniţial – sunt blocate în lupte interminabile, crize guvernamentale şi bufonerie provincială. În Europa de Est – Ungaria şi Slovacia, de exemplu – partidele naţionaliste aţâţă focul furiei în ţările lor. Timp de decenii, în Grecia, trei familii s-au succedat la guvernare, cu câteva pauze scurte pe ici pe acolo.

„Clanuľ’ Papandreou al actualului premier este una dintre ele. Tranzacţiile corupte ale bunicului său, care a condus odată ţara, sunt legendare. Populaţia din Grecia însă s-a adaptat la sistem, fie pasiv fie activ. Situaţia nu este cu mult diferită în Italia: ţara, unul dintre membrii fondatori ai UE, a fost într¬o stare de negare politică ani de zile.

Cetăţenii italieni aţipesc în faţa programelor TV ale media¬ţarului Silvio Berlusconi, el însuşi preocupat să-şi protejeze susţinătorii în parlament prin tot mai multe legi noi, care să-i salveze de urmărire penală. Între timp, politicienii din opoziţie se devorează reciproc pe teme triviale. Pentru o bună perioadă de timp, tandemul germano-francez a asigurat cel puţin un minimum de leadership şi orientare în Europa.
Dar şi acele zile s-au dus. Liderii celor două ţări diferă radical şi în stilul lor: Sarkozy este un „egomaniac hiperactiv”, în timp ce Merkel este o oscilantă morocănoasă, potrivit Der Spiegel.

Citeste si:  Sarkozy dezvăluie agenda viitoarei preşedinţii franceze a G20

Nu are sens să încerci „să ascunzi faptul că există o tensiune între Franţa şi Germania,” a scris Jean Bizet, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene, din Senatul francez, într-un articol recent pentru Le Monde – şi este puţin probabil ca el să nu se fi consultat pentru aceste afirmaţii mai întâi cu Sarkozy, un aliat politic apropiat.
Criza din Europa nu este un accident cauzat de economia globalizată – este rezultatul eşecului politic, ţine să sublinieze Der Spiegel.

Cine a fost responsabil pentru liberalizarea pieţelor financiare până când niciun control nu a mai fost practic posibil? Oare nu politicienii – conservatori aici, de stânga acolo şi liberali ai pieţei peste tot? Şi oare nu ei au acceptat faptul că economiile din zona euro au pierdut contactul una cu alta, în timp ce le spuneau oamenilor că acest lucru nu era rău?

Cine a fost înglodat în munţi de datorii, pentru că era atât de convenabil şi pentru că au fost salvaţi de la a avea de-a face cu cereri ale electoratului? Oare nu aceiaşi politicieni care spun acum că datoria se află la rădăcina tuturor relelor? Şi oare nu revenirea la interesele naţionale şi îndepărtarea de solidaritatea europeană, pentru a-i face fericiţi pe alegătorii naţionalişti şi populişti, au fost calea de a rezolva problemele Europei?

Citeste si:  Creşterea preţurilor combustibililor este nejustificată

Acest continent are nevoie de politicieni noi şi mai buni. Dar unde să-i găseşti? Nici urmă de un Obama european. Oamenii au fost păcăliţi de „tendinţele de renaţionalizare”şi o politică din ce în ce mai provincială, susţine Manfred Weber, liderul adjunct al grupului Partidul Popularilor Europeni în Parlamentul European (PE). „Oamenii cred că pot rezolva cel mai bine problemele pe cont propriu, în propria lor ţară.”

Concluzia? „Nu sunt suficienţi europeni adevăraţi implicaţi în politică.” Europa „suferă de un vid de conducere la ora sa de criză”, susţine Markus Ferber, şeful grupului UCS din PE. Acest lucru este evident mai ales la Bruxelles, centrul de control al UE. În momentul cel mai ameninţător al crizei, cei aflaţi la cârmă la Bruxelles sunt figuri pale şi slabe.

PE şi Consiliul European, care include şefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre, au devenit brusc poli de putere la Bruxelles, spune profesorul Jörg Monar de la Colegiul Europei, o universitate cunoscută pentru formarea viitorilor eurocraţi. Comisia Europeană „este din ce în ce mai strivită” între cele două, afirmă el.
Barroso şi Van Rompuy şi-au mai redus din planurile ambiţioase. Acum se întâlnesc la micul dejun, în fiecare luni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata