Fiscul braşovean a încasat cea mai mare sumă la o executare silită

37

– Cora a cumpărat activele Hidromecanica SA pentru 54 mil. lei

– Investitorii au oferit 54 de milioane de lei pentru 40.000 de metri pătraţi, adică 325 de euro pe metrul pătrat, în condiţiile în care înainte de apariţia crizei media preţurilor era în zona amintită de 1.000 de euro pe metrul pătrat.

Compania Provera Rom SRL Bucureşti a cumpărat, la sfârşitul săptămânii trecute, activele din Centrul Civic al municipiului Braşov care aparţineau Hidromecanica SA Braşov, informează Curierul Naţional.

Terenul de 40.000 de metri pătraţi cu construcţii pe care s-a aflat Hidromecanica Braşov, până în urmă cu doi ani, a fost vândut cu preţul de 54,080 de milioane de lei, aproximativ 13 milioane de euro, licitaţia fiind organizată de Administraţia Contribuabili mijlocii din cadrul Fiscului braşovean.

Citeste si:  Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice ar putea fi adoptate în aprilie 2016

Lucian Voinescu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, ne-a declarat că „aceasta este cea mai mare executare silită care a fost făcută de fiscul braşovean, după vânzarea activelor Romradiatoare, realizată în urmă cu cinci ani, la preţul de 6 milioane de euro„.

La preţul amintit, un metru pătrat în Centrul Civic al Braşovului s-a vândut cu 325 de euro. Înainte de apariţia crizei, în zona amintită un teren se vindea cu 1.000 de euro pe metrul pătrat.

Compania Provera Rom SRL are ca acţionar o firmă olandeză înregistrată în Rotterdam, Delparro BV, şi are ca obiect de activitate intermedieri în comerţul cu produse alimentare, băuturi şi tutun, fiind administrată de un cetăţean francez cu domiciliul în Ungaria. În România, compania intermediază comerţul cu bunuri alimentare pentru lanţurile de magazine ale grupului Delhaize. Grupul Delhaize deţine, la vedere, în România, hypermarketurile Cora şi supermarketurile Profi şi Mega Image.

Citeste si:  Fiscul îl execută pe fostul prefect de Iaşi, Bodea, pentru o amendă rutieră
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata