Astra Vagoane Călători ar putea cere insolvenţa CFR Călători

16

Astra Vagoane Călători, patronată de Valer Blidar, ar putea cere insolvenţa companiei CFR Călători pentru datorii de peste 32,6 milioane lei, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Transporturilor.

Potrivit unei scrisori remise CFR Călători, Astra Vagoane Călători anunţă că va cere insolvenţa companiei naţionale de transport călători având în vedere că datoriile acumulate pentru diferite contracte încheiate cu companii subordonate CFR Călători, respectiv Revizia de vagoane Craiova, Revizia Timişoara, Regionala CFR Timişoara, CFR Gevaro şi Revizia de vagoane Griviţa.

Astra a anunţat CFR Călători că, dacă datoria nu este achitată până la 19 iunie, atunci va demara procedurile de insolvenţă.

Citeste si:  BULETINUL INSOLVENŢEI - 22 aprilie 2010 (3129)

Procedura insolvenţei presupune parcurgerea a doua etape: etapa reorganizării, la finalul căreia societatea îşi poate relua activitatea, dacă se reuşeşte implementarea unui plan de reorganizare, şi etapa falimentului, care intervine, între altele, în cazul în care nu se poate aduce la îndeplinire un plan de reorganizare a activităţii.

CFR Călători este într-o situaţie delicată, mai ales că societatea a avut a avut pierderi de 73,29 milioane lei în primul trimestru, în creştere cu 27,3 la sută faţă de primele trei luni din 2009, şi o cifră de afaceri mai mică cu 16,9 la sută, de la 483,44 milioane lei, în primul trimestru din anul trecut, la 401,26 milioane lei, au declarat reprezentanţii companiei.

Citeste si:  Ponta: Dacă aş fi preşedinte, categoric, l-aş graţia pe Gică Popescu

Pierderea în primele trei luni din 2009 a fost de 57,57 milioane lei, iar în perioada ianuarie-martie 2010 a fost de 73,29 milioane lei.

Principalele cauze ale pierderilor au fost scăderea traficului de călători şi reducerea compensaţiei alocate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata