Omnilogic nu a semnat contractul privind implementarea proiectului eRomânia 2

Omnilogic nu a semnat, deocamdată, contractul de finanţare câştigat în urma licitaţiei pentru implementarea strategiei eRomânia 2, cel mai probabil riscurile întregului proiect urmând să fie asumate de către companie, a declarat vineri, 11 iunie, în cadrul unui eveniment de specialitate, Gabriel Marin, directorul Omnilogic.

‘Finanţările proiectelor guvernamentale sunt extrem de dificile. Bani există în piaţă, dar problemele sunt colaterale. Contractul privind eRomânia 2 nu este semnat încă. Am negociat cu 18 bănci şi este foarte limpede că nu vom obţine o garanţie din partea statului. Se pare că vom derula eRomânia 2 pe riscul nostru’, a subliniat Marin.

În replică, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu, a menţionat că înţelegerea dintre stat şi Omnilogic va fi semnată în perioada următoare, iar riscurile companiei vor fi zero.

‘Derularea şi implementarea strategiei eRomânia 2 se va face cu risc zero din parte Omnilogic. Vă veţi primi banii şi vreau să vă mulţumesc pentru serviciile oferite’, s-a adresat Sandu, directorului Omnilogic.

Citeste si:  Berceanu solicită FMI 0,4-0,5% din PIB pentru investiţii mari

La rândul său, Gabriel Marin a menţionat că în curând tot mai puţine firme private vor fi capabile să ducă la bun sfârşit, pe cont propriu, proiecte de anvergură.

‘Câte firme din România sunt capabile să ducă la bun sfârşit proiecte de asemenea amploare şi de a-şi recupera banii? Numărul de firme care vor câştiga proiecte guvernamentale sunt din ce în ce mai puţine’, a spus şeful Omnilogic.

Proiectul informaţional naţional ‘e-România’ va costa statul român 500 milioane de euro, bani alocaţi pentru perioada 2010-2013, potrivit strategiei naţionale aprobate, la începutul lunii martie, de către Guvern.

Din totalul alocat strategiei naţionale, aproximativ 245 de milioane lei vor fi cheltuite în acest an, urmând ca din 2011 resursele să fie majorate cu 191 la sută, până la la 714,5 milioane lei.

Citeste si:  România este singura ţară din Est cu scădere economică în 2010. Cum am ajuns aici?

În ultimii doi ani de investiţii, 2012 şi 2013, urmează să fie cheltuite din bugetul statului 575,8 milioane lei, respectiv 364,8 milioane lei.

Conform datelor MCSI, la nivelul Produsului Intern Brut (PIB), contribuţia şi efectele informatizării serviciilor publice vor fi în cuantum de 90 milioane euro, în 2010, şi de 190 milioane euro în intervalul 2011-2013.

Proiectul destinat strategiei naţionale ‘e-România’, publicat în iunie 2009, conţine 40 de pagini, iar printre domeniile ce vor fi cuprinse în acesta se află: e-Agricultura, e-Biserica, e-Cultura, e-Edicaţie, e-Justiţie, e-Mediu, e-Sănătate, e-Turism şi e-Transport.

MCSI a lansat, la data de 16 iunie 2009, portalul e-România. Platforma conţine date generale despre istoria, geografia, structura administrativă, demografia, cultura, religia, educaţia, sănătatea, justiţia şi turismul românesc.
Anul trecut, ministerul a demarat licitaţii în cadrul acestui proiect, iar două licitaţii eRomânia1 şi eRomânia2, în valoare de circa 22 milioane euro, au fost deja câştigate.

Citeste si:  Săvulescu (MCSI): Investiţiile în telecomunicaţii, cel puţin la fel de benefice ca în transporturi

Prima licitaţie, proiect pentru care a fost alocată o sumă aproape 42,1 milioane lei (fără TVA) presupune crearea unui sistem format dintr-un portal eRomânia care să integreze alte 13 subsisteme de tip portal cu diverse servicii, respectiv: e-Justiţie, e-Agricultură, e-Mediu, e-Transport, e-IMM-uri, e-Funcţionari Publici, e-Turism, e-Cultură, e-Statistică, e-Educaţie, e-Cetăţean, e-Asociere, e-Sănătate. Licitaţia a fost câştigată de un consorţiu format din firmele Sysware, Totalsoft, Provision, Star Storage, Softwin şi Teamnet.

A doua licitaţie, în valoare de circa 10 milioane euro, a fost câştigată de Omnilogic, şi vizează crearea unui portal cu informaţii despre toate localităţile din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata