Europa de Est a devenit o zonă de risc sporit

Temerile legate de faptul că Ungaria ar putea fi afectată de o criză a datoriilor, precum Grecia, au părut exagerate, însă au dat de gândit investitorilor, care pot crede acum că estul Europei nu este un loc atât de sigur pe cât credeau. De când Fondul Monetar Internaţional a sărit în ajutorul Ungariei, României şi Letoniei, ţările din regiune au căpătat imaginea celor mai austere şi mai pornite împotriva deficitului şi datoriilor publice.

Situaţia este cu adevărat delicată în ţări precum România, Bulgaria, ori cele baltice, după estimările companiei de consultanţă Capital Economics, care susţine că aceste state vor înregistra scăderi ori creştere 0 a PIB-ului în 2010, pentru al doilea an consecutiv, din cauza instabilităţii finanţelor. Numai Polonia, care a fost ocolită de criză în 2009, şi Cehia prezintă estimări de creştere de 3%, respectiv 1,4% din PIB.

În România, premierul Emil Boc are marţi, 15 iunie,  o grevă generală şi o moţiune de cenzură împotriva planurilor lui de reducere a salariilor bugetarilor cu 25%, şi a pensiilor şi indemnizaţiilor pentru şomeri cu 15%.

Citeste si:  Plafonul de garantare în 2015 pentru "Prima maşină" a fost fixat la 350 de milioane de lei

România trebuie să aplice aceste măsuri dure dacă vrea să primească ultima parte a creditului de 20 de miliarde de euro, oferit de UE şi FMI.

Nici vecina Bulgaria nu stă mai bine. Eurostat tocmai a anunţat că va trimite o misiune în a doua parte a anului, pentru a cerceta dacă ţara a falsificat datele referitoare la deficit în 2009. ‘Criza a distrus tot ce a făcut să crească Bulgaria – creditele ieftine şi boom-ul imobiliar – astfel că acum, problema este care va fi motorul creşterii. Bulgaria a supravieţuit crizei, însă întrebarea este dacă va putea supravieţui pentru relansarea economiei’ susţine analistul Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale. Bulgaria estimează o creştere de 1% anul acesta, potrivit estimărilor oficiale – însă ‘este foarte puţin pentru o ţară atât de săracă’, susţine expertul.

Citeste si:  Vasilescu: Se ştia de câţiva ani că trebuie să tăiem salariile şi pensiile

Greu le este şi guvernelor din Lituania şi Letonia să pună în aplicare măsuri de austeritate, după ce şi-au pierdut majorităţile parlamentare tocmai din acest motiv, mai notează El Pais.

Mai mult, FMI cere Lituaniei, a cărei economie a scăzut cu 15% în 2009, reduceri echivalente cu 5,5% din PIB, dacă vrea să ajungă la un deficit de 3% în 2012 – după ce vreme de un an şi jumătate a încercat să reducă de unde poate, spre nemulţumirea şi oboseala populaţiei. În Letonia, guvernul încearcă să crească impozitele şi să facă reduceri ale cheltuielilor sociale şi salariilor bugetarilor.

În tot acest timp, cresc temerile în regiune potrivit cărora ţările euro vor uita de restul. ‘Ţările care nu sunt în zona euro pot sfârşi prin a fi victimele confruntării celor două UE – una care are moneda unică, şi alta, care adună restul statelor’, avertizează Ivan Krastev, aşa cum a susţinut recent şi guvernul polonez. Cel mai mare motiv de îngrijorare îl constituie propunerea Germaniei de a retrage fondurile comunitare ţărilor care nu îndeplinesc regulile fiscale ale Uniunii – ceea ce ar putea afecta mai mult noile state membre, care depind în mai mare măsură de ajutoarele comunitare.

Citeste si:  De ce România depăşeşte Bulgaria la tranzitul de gaze

Şi în ciuda acestor îndoieli, unii investitori sunt siguri că vor veni în estul Europei. Mark Mobius, de la Franklin Templeton, este unul dintre cei mai buni experţi în pieţe emergente, din industria fondurilor de investiţii, şi susţine, potrivit cotidianului spaniol, că ‘preţurile au atins un nivel la care sunt din nou interesante.

Regiunea este nesigură, însă ne place Polonia’, într-un comentariu publicat la câteva zile după haosul organizat, provocat de comentariile asupra Ungariei. El crede chiar că ‘pe pieţele emergente, percepţia riscului este destul de diferită de riscul real’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata