Allianz şi Generali au cumpărat încă 20% din CityLife pentru 45 milioane de euro

20

Companiile de asigurări Allianz SE şi Assicurazioni Generali SpA au acceptat să cumpere încă o participaţie de 20% din proiectul imobiliar CityLife din Milano, de la compania italiană de construcţii Lamaro Appaliti, transmite Bloomberg.

Asiguratorii vor plăti 45 milioane de euro pentru 20 la sută din proiectul CityLife. Compania italiană Generali va achiziţiona o participaţie de 15 la sută, iar firma germană Allianz va cumpăra cinci la sută din proiectul imobiliar CityLife din Milano.

Cel mai mare asigurator din Europa, Allianz SE, a anunţat creşterea profitului operaţional cu 20,4 la sută în primul trimestru din 2010, datorită majorării câştigurilor la divizia de asigurări de viaţă şi de sănătate şi la cea de gestionare a activelor. Profitul operaţional al Allianz, companie prezentă şi în România, a urcat, în perioada ianuarie-martie 2010, la aproximativ 1,7 miliarde de euro, comparativ cu 1,4 miliarde de euro în perioada similară din 2009.

Citeste si:  Alba: Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii au avut mii de vizitatori în minivacanţa de 1 Mai

În România, Generali Asigurări a înregistrat, anul trecut, un volum total de prime brute subscrise de 501,5 milioane lei, în creştere cu 20 la sută faţă de 2008 (417,5 milioane lei).

Compania Generali Asigurări este parte a grupului internaţional Generali, unul dintre cele mai vechi grupuri de asigurări din lume.

Cu o întrerupere în perioada comunistă, compania este prezentă pe piaţa românească începând cu anul 1835. Reţeaua teritorială a Generali Asigurări este compusă din 91 de agenţii şi puncte de lucru, iar portofoliul companiei include, în prezent, toate tipurile de asigurări. Grupul are 476 companii consolidate, peste 60 de milioane de clienţi în întreaga lume şi mai mult de 84.000 de angajaţi.

Citeste si:  Sărbători religioase - 7 aprilie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata