Spania ar putea cere un ajutor financiar de la UE

9

După ce guvernul spaniol a dezminţit că Spania ia în considerare cererea unui pachet de salvare financiară de la Uniunea Europeană, în urma unor informaţii publicate de Financial Times Deutschland, a venit rândul cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung să reia ştirea, insistând asupra surselor din guvernul german care susţin că această posibilitate se va discuta la Bruxelles săptămâna aceasta, informează luni cotidianul El Mundo.

Prestigiosul cotidian german notează că UE se pregăteşte să ia măsuri pentru salvarea Spaniei, şi chiar preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, alături de preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, ar pleda pentru sprijinirea ţării iberice, de vreme ce o criză a datoriilor aici ar fi mult mai greu de gestionat decât cea din Grecia.

Citeste si:  Care este țara care a descoperit un zăcământ de petrol cât rezervele Rusiei?

‘Vom avea discuţii în acest sens la Bruxelles, săptămâna următoare’, anunţau duminică surse de la Berlin, citate de FAZ. Este evident, apreciază cotidianul german, că situaţia s-a înrăutăţit într-atât, încât statele UE nu vor să mai aştepte nici măcar până la Consiliul european de vară, de joi – chiar dacă Ministerul spaniol al Economiei a dezminţit vineri interesul guvernului spaniol pentru un plan de salvare financiară.

Cu toate acestea, de vină pentru escaladarea situaţiei financiare ar fi starea sectorului bancar spaniol, unde consolidarea este în curs, iar entităţile financiare caută, prin acorduri, să ţină în frâu efectele crizei imobiliare.
Cu toate acestea, aici lipseşte mult încrederea – lucru evident în lipsa creditelor interbancare. După ce preşedintele BCE a anunţat schimbări pe unele segmente ale pieţei financiare, şi dacă dificultăţile vor spori, Spania ar putea fi primul stat care va apela la fondul de ajutor de 750 de miliarde de euro, creat recent, consideră FAZ.

Citeste si:  Rata şomajului în UE s-a menţinut la 9,6% în iulie 2010

Luni, CE şi Eurostat vor publica recomandările ce pot fi făcute Spaniei, de vreme ce mai multe state din zona euro consideră că măsurile antideficit ale guvernului de la Madrid sunt insuficiente, iar o criză a datoriilor ar fi mult mai greu de gestionat, comparativ cu cea din Grecia: aceasta contribuie cu 2,5% la PIB-ul european, în vreme ce Spania, cu aproape 12%.
Cotidianul El Mundo notează însă că aceste informaţii şi analize ale FAZ sunt în dezacord evident cu mesajele de încredere şi optimism ale lui Trichet, care a precizat la sfârşitul săptămânii trecute că ‘nu numai băncile spaniole, ci toate din zona euro trebuie să-şi îmbunătăţească bilanţul financiar‘, şi că are mare încredere în rolul de supraveghere al Băncii Spaniei.

Citeste si:  Mark Zuckerberg a cheltuit 100 de milioane de dolari pentru a-şi proteja viaţa privată
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata