Registrul Comerţului: 21,5 milioane de lei fonduri europene pentru un portal dedicat oamenilor de afaceri

10

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) va beneficia de 21,5 milioane de lei finanţare nerambursabilă din fonduri europene pentru elaborarea unui portal dedicat comunităţii de afaceri, capabil să ofere 34 de servicii online.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI), finanţează, prin fonduri structurale, implementarea proiectului ONRC, denumit ‘Servicii on-line (de e-guvernare) pentru comunitatea de afaceri prin intermediul unui portal dedicat’.

Valoarea totală a proiectului este de 51,9 milioane de lei, dintre care 21,5 milioane finanţare nerambursabilă. Contractul de finanţare aferent a fost încheiat în data de 31 iulie 2009.

Citeste si:  Circa 40% dintre acţionarii/asociaţii persoanelor juridice din judeţul Brăila sunt femei

Proiectul ar trebui să asigure, prin intermediul unui portal dedicat, accesul cetăţenilor, al mediului de afaceri şi al administraţiei publice la 34 servicii publice online, dintre care, 24 sunt nou create.

Conform comunicatului Ministerului Comunicaţiilor, portalul va facilita procesul de obţinere a avizelor, iar 16 instituţii publice vor beneficia de reducerea timpului necesar obţinerii informaţiilor din Registrul Comerţului Central Computerizat. Portalul va crea şi interoperabilitatea cu sistemul juridic, ONRC urmând să comunice în viitor online datele referitoare la firmele care sunt în procedură de faliment, înregistrate în instanţe.

Un alt avantaj va fi implementarea unui serviciu de plăţi online (e-payment) pentru gestionarea completă a serviciilor electronice comerciale oferite de ONRC.

Citeste si:  CASMB: Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile

Autorii proiectului consideră că aplicarea acestuia ‘va îmbunătăţi semnificativ relaţia dintre cetăţeni şi ONRC, prin creşterea transparenţei activităţii desfăşurate, prin asigurarea coerenţei şi preciziei prelucrării datelor, prin reducerea timpului de circulaţie a documentelor în interiorul sistemului, datorită fluxurilor electronice de documente şi introducerii verificărilor digitale.

De asemenea, se va ameliora capacitatea de prelucrare şi stocare a datelor, se va îmbunătăţi securitatea informaţiilor din baza de date şi a accesului la aplicaţiile sistemului şi se vor reduce timpii de actualizare a bazei de date centrale’.

Citeste si:  România, locul al şaselea în topul statelor cu cele mai multe plângeri la CEDO

Pentru realizarea proiectului şi a portalului, ONRC va trebui să achiziţioneze 384 de calculatoare şi software-ul aferent, precum şi să şcolarizeze circa 100 de salariaţi din Bucureşti şi din ţară.

Proiectul urmează să fie realizat în 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare, în prezent aflându-se în stadiu avansat de implementare. El va duce la creşterea, peste cinci ani, cu 25 la sută a numărului de utilizatori ai serviciilor publice online oferite de ONRC.

Cele 34 de servicii online vor fi integrate în platforma e-România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata