O nouă strategie pentru sectorul irigaţiilor din România, din iulie

31

Ministerul Agriculturii va finaliza, în luna iulie, o nouă strategie pentru sectorul irigaţiilor din România, realizată în colaborare cu Banca Mondială, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.

Potrivit acestuia, noua strategie va fi adaptată şi ajustată în funcţie de situaţia concretă din sector, de unde au dispărut subvenţiile din 2010.

„Recent, a fost inaugurată o parte dintr-un programul de reabilitare derulat încă de anii trecuţi cu BM în zona Dăbuleni”, a mai spus ministrul Agriculturii. Acesta a precizat că, în acest an, au fost contractate pentru irigat peste 413.000 hectare de culturi agricole, deşi producătorii agricoli nu mai beneficiază de subvenţii pentru efectuarea irigaţiilor.

Citeste si:  Cum a fost promovată România drept țară cu venituri mari de către Banca Mondială

Ministrul a adăugat că va încerca să obţină pentru fermieri contractarea unei energii electrice mai ieftine pentru sistemul de irigaţii, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic. În tariful anual de livrare a apei, energia electrică reprezintă circa 80-85 la sută din acest tarif.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata