Vechiul far turcesc din Sfântu Gheorghe va fi refăcut

22

Autorităţile comunei tulcene Sfântu Gheorghe din Delta Dunării intenţionează să reconstruiască vechiul far turcesc de pe insula Sacalin-Zătoane.

”Farul turcesc este un obiectiv de suflet al comunităţii şi intenţia noastră este să le arătăm turiştilor care vin aici ceva deosebit.

Se află într-o zonă limitrofă insulei Sacalin – Zătoane care este de obicei vizitată de turişti, însă deocamdată nu se poate face nimic având în vedere că este într-o zonă aflată în patrimoniul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării’‘, a declarat primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.

Citeste si:  "Kurtos-ul fitness" - atracţia festivalului kurtoskolacs-ului de la Sfântu Gheorghe

El a mai spus că a purtat deja discuţii cu managerii ARBDD pentru încheierea unui parteneriat între cele două instituţii ale statului şi obţinerea acordurilor de principiu în vederea demarării proiectului.

Potrivit sursei, se doreşte ca transformarea vechiului far turcesc într-un muzeu al pescarului, estimându-se ca noul obiectiv să atragă tot mai mulţi turişti.

Localitatea Sfântu Gheorghe a fost atestată în documentele istorice din secolul al XIV-lea, când dezvoltarea economiei a favorizat creşterea rolului negustorilor italieni la gurile Dunării.

În acea perioadă genovezii au instituit un veritabil monopol în apele Mării Negre, făcând comerţ cu peştele pescuit la gurile Dunării.

Citeste si:  Gradul de ocupare în staţiunile de pe Valea Prahovei este de aproximativ 50%

În hărţile de epocă, printre centrele economice puternice de pe teritoriul Dobrogei este menţionată şi localitatea San-Giorgio, Sfântu Gheorghe de astăzi, cum apare pe harta genovezului Visconti, din anul 1318. Farul vechi din localitate a fost construit în 1865 şi este nefuncţional în momentul de faţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata