ZEW: România, cel mai scăzut indicator privind situaţia economică actuală din Europa Centrală şi de Est

13

România continuă să arate cel mai scăzut indicator privind situaţia economică actuală din cele nouă state din Europa Centrală şi de Est analizate într-un studiu realizat de ZEW şi Erste Bank.

Indexul aşteptărilor analiştilor şi investitorilor în România a scăzut în iunie cu 1,5 puncte, la 25,7 de puncte iar evaluarea privind situaţia economică actuală s-a redus cu 15,6 puncte, la minus 63,4 puncte, potrivit studiului efectuat de ZEW (Centrul European pentru Cercetare Economică) şi Erste Bank.

Indicatorii reflectă diferenţa dintre procentajul analiştilor care au perspective pozitive şi cei care au perspective negative. Ratingurile sunt de la un maxim de 100 de puncte la un minim de minus 100 de puncte.

Citeste si:  Bănicioiu: Frecvenţa angajărilor în sistemul medical va fi cel puţin la nivelul de anul trecut

Fără a ţine seama de balanţa negativă pentru rata dobânzii pe termen scurt la minus 20,5 puncte şi pentru o rată de schimb între leu şi euro la pragul de minus 12,8 puncte, majoritatea experţilor de pe pieţele financiare nu văd schimbări în ambele categorii, se arată în studiul realizat de ZEW şi Erste Bank.

Încrederea investitorilor în Europa Centrală şi de Est a scăzut în iunie cu 14,8 puncte, la 20,4 puncte. 40,9 la sută din experţii de pe pieţele financiare continuă să se aştepte la o îmbunătăţire a ciclului de afaceri în regiune în următoarele şase luni. Cele nouă state cuprinse în studiul realizat de ZEW şi Erste Bank sunt: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Citeste si:  Bitcoin se tranzacționează aproape de recordul de duminică de 34.800 de dolari, după o creștere de 800%
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata