Angajatorii trebuie să depună până la 30 iunie declaraţiile privind impozitele cu reţinere la sursă

– Angajatorii trebuie să depună până pe 30 iunie declaraţiile informative privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiar de venit (formularul 205), precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Declaraţia trebuie completată şi depusă de plătitorii de venit care au avut obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă în anul 2009.

Depunerea formularului 205 ‘Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiar de venit’ după data de 30 iunie 2010 se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă între 1.000 şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Impozitele declarate prin acest formular la data de 30 iunie 2010 sunt impozite finale şi sunt aferente veniturilor cu regim de reţinere la sursă a impozitului, altele decât veniturile din salarii sau veniturile declarate prin formularul 205 depus până la data de 1 martie 2010.

Citeste si:  Directorul general al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader, trimis în judecată

Persoanele fizice care au beneficiat în anul 2009 de venituri impozitate prin reţinerea la sursă a impozitului, care fac obiectul formularului 205 cu termen de depunere 30 iunie 2010, nu au obligaţii declarative.

Formularul 205 se completează şi se depune pentru impozitele reţinute la sursă aferente următoarelor categorii de venituri:

  • venituri din dividende
  • câştiguri din transferul titlurilor de valoare cu impunere finală
  • venituri din lichidare
  • venituri din premii şi jocuri de noroc
  • venituri din pensii
  • venituri din activităţi agricole
  • prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii
  • câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare
  • venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale
  • venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial, remuneraţiile pentru munca prestată în interesul unităţilor aparţinând Direcţiei Generale a Penitenciarelor, precum şi în atelierele locurilor de deţinere, acordate, potrivit legii, condamnaţilor care execută pedepse privative de libertate
  • veniturile primite de studenţi sub forma indemnizaţiilor pentru participarea la şedinţele senatului universitar.
Citeste si:  Portret-robot al angajatului român: între 35-40 de ani, căsătorit, studii medii şi câştigă, în medie, 1.700 lei/lună

De asemenea, sunt vizate şi:

  • veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea şi care nu provin din gospodăria proprie
  • sumele plătite de către organizatori persoanelor care însoţesc elevii la concursuri şi alte manifestări şcolare
  • indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare şi locale
  • veniturile obţinute de persoanele care fac figuraţie la realizarea de filme, spectacole, emisiuni televizate, tichetele cadou acordate persoanelor fizice în afara unei relaţii generatoare de venituri din salarii
  • venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului Civil, altele decât cele reglementate prin articolul 52 din Codul fiscal (care se referă la venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial).
Citeste si:  Cod Galben de ploi şi vijelii începând de marţi seară până joi la prânz, în 26 de judeţe

Pentru fiecare categorie de venit trebuie depusă de către plătitori câte o declaraţie informativă.

Declaraţia se depune în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Suportul magnetic sau optic va fi însoţit de un borderou centralizator, listat pe hârtie, semnat şi ştampilat, potrivit legii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata