Băncile de stat din China cumpără masiv dolari americani, avertizează traderii

Băncile de stat din China cumpără cu frenezie dolari în schimbul yuanilor, au anunţat traderii, deşi nu este clar dacă instituţiile cumpără din cauza intervenţiei Băncii Centrale a Chinei pentru menţinerea unui yuan stabil, transmite Reuters.

 

Traderii susţin că băncile de stat din China cumpără dolari la diferite niveluri, sugerând că acestea nu încearcă să protejeze yuanul să se menţină la un anumit nivel.

Totuşi, decizia băncilor de a cumpăra agresiv dolari ar putea reduce valoarea sumelor în dolari de pe piaţa spot în următoarele zile, ceea ce ar putea modifica valoarea yuanului.

Duminică, Banca Centrală a anunţat că va creşte flexibilitatea ratei de schimb a yuanului şi va reveni la regimul fluctuant al acesteia, folosit înainte de declanşarea crizei financiare mondiale. Marţi, Banca Chinei a fixat un nivel al cursului de 6,790 yuani faţă de dolar, ceea ce reprezintă o creştere de 0,43 la sută faţă de nivelul de luni.

Problema ratei de schimb a monedei chineze se anticipa a fi una dintre cele mai spinoase chestiuni ale apropiatului summit G20 de la Toronto, numeroase state fiind nemulţumite de faptul că Beijingul îşi menţinea moneda la un nivel scăzut pentru a avea exporturi ieftine.

Hotărârea de a renunţa la rata fixă de schimb yuan/dolar a fost primită pozitiv de Statele Unite, conform unui comunicat al secretarul trezoreriei SUA, Timothy Geithner.

Atât SUA, cât şi FMI, au făcut presiuni asupra Chinei să permită o creştere a yuanului faţă de dolar şi să renunţe la paritatea fixată în 2008.

În declaraţia sa, Banca Centrală a Chinei a precizat că, în vederea redresării economiei mondiale şi a propriei sale economii, va creşte flexibilitatea ratei de schimb, dar a respins perspectiva unei ‘aprecieri pe scară mare’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.