Dan Diaconescu şi Doru Pârv, arestaţi pentru 29 de zile

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, miercuri dimineaţă, 23 iunie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a patronului postului OTV, Dan Diaconescu, şi a realizatorului de emisiuni Doru Pârv, acuzaţi de şantaj şi, respectiv, complicitate la şantaj.

Instanţa a admis cerea procurorilor anticorupţie de emitere a unor mandate de arestare preventivă pe numele celor doi, însă decizia nu este definitivă, iar avocaţii au declarat recurs ce se va judeca în termen de trei zile la Tribunalul Bucureşti.

Până atunci, Dan Diaconescu şi Doru Pârv vor fi duşi în arestul Direcţiei Cercetări Penale.

Şedinţa de judecată a durat mai bine de şapte ore, desfăşurându-se cu uşile închise.

Procesul a început marţi seară, la ora 21,30, când Dan Diaconescu a fost adus cu duba poliţiei în instanţă. În momentul în care maşina poliţiei a intrat pe poarta judecătoriei, câţiva susţinători ai patronului OTV au încercat să o oprească, lovind cu pumnii şi picioarele în ea. Înainte de a intra în sediul instanţei, Dan Diaconescu le-a arătat oamenilor cătuşele de la mâini.

Citeste si:  Ioan Ochi (PSD): Demisionez dacă sunt găsit vinovat; dacă cineva de la ANI a greşit, să facă la fel

Avocaţii au cerut instanţei să li se permită să vadă probele strânse de procurori la dosar, după care avocatul Gheorghiţă Mateuţ a recuzat-o pe judecătoarea Elena Zamfir, pe motiv că aceasta are deja formată o opinie în acest caz, de vreme ce săptămâna trecută ar fi aprobat cererea procurorilor DNA de efectuare a percheziţiilor la sediul OTV şi la locuinţa lui Dan Diaconescu din cartierul Primăverii.

Cererea de recuzare a fost respinsă, iar avocaţii au ridicat mai multe excepţii respinse de instanţă. După pledoariile avocaţilor şi procurorului de şedinţă, Dan Diaconescu şi Doru Pârv au dat o declaraţie în faţa instanţei.

Încă de marţi după amiază, în faţa judecătoriei s-au strâns aproximativ 30 de susţinători ai lui Diaconescu, au scandat lozinci de susţinere a patronului OTV şi au fluturat pancarte inscripţionate cu texte ca: „Eliberaţi liderul poporului „, „Libertate pentru Dan”, „OTV – Oglinda Poporului”, „Luaţi cătuşele de pe OTV” sau „Free DD”.

Citeste si:  Mircea Băsescu susţine că înregistrările difuzate de televiziuni au fost prezentate tendenţios

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost reţinuţi marţi dimineaţă, fiind acuzaţi că au încercat să-l şantajeze pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ.

După 15 ore de audieri, Dan Diaconescu a ieşit din sediul DNA cu cătuşe la mâini. „Am fost tras pe sfoară. Sunt primul ziarist din România arestat pentru un promo”, le-a spus el ziariştilor.

În rezoluţia de urmărire penală întocmită de procurori se arată că, în calitate de acţionar şi administrator la SC Oglinda Television SA, asociat la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, Dan Diaconescu a exercitat acte de ameninţare atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Doru Pârv, în scopul de a determina persoana vătămată Ion Moţ, primar al comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200.000 euro.

Citeste si:  Tupeu de Carrefour: S-a ajuns până la şantaj de ţară!

Dan Diaconescu şi Doru Pârv sunt acuzaţi că i-ar fi cerut cei 200.000 de euro primarului pentru a nu difuza pe OTV un film cu averea presupus ilicită a edilului. Potrivit DNA, sub presiunea acestor ameninţări, din suma pretinsă iniţial primarul a plătit efectiv 30.000 de euro şi 4.200 lei.

Doru Pârv este realizatorul unei emisiuni de paranormal la OTV, la el apelând şi primarul Ion Moţ pentru rezolvarea unei probleme de familie. În noaptea de 21 spre 22 iulie 2009, OTV anunţa că va difuza un material în care promitea că va dezvălui modul ilicit în care primarul şi-a dobândit averea. Potrivit unor surse judiciare, înregistrarea nu a mai fost dată pe post, după ce Dan Diaconescu i-a cerut primarului bani pentru a nu o difuza.

Dan Diaconescu este unul dintre cei mai bogaţi ziarişti din România, averea sa fiind estimată la 33 milioane de euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata