Prejudiciul adus de patronii Rodipet se ridică la 35 milioane euro

16

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţin că fraţii Awdi Hassan şi Awdi Mehdi, patronii Rodipet, au creat acestei societăţi un prejudiciu de 35,5 milioane de euro.

Marţi dimineaţa, 22 iunie, procurorii DIICOT au efectuat 24 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Constanţa şi Ilfov, în vederea documentării activităţii grupului infracţional organizat ce a avut ca scop însuşirea, folosirea şi traficarea activelor SC Rodipet SA (actual SC Network Press Concept SA).

Potrivit unui comunicat al DIICOT, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 9 persoane, care au fost ridicate şi conduse la sediul central al DIICOT pentru audieri.

Citeste si:  "Iulius Mall" Iaşi se extinde cu 73%

„Cercetările efectuate până la această dată au stabilit faptul că în toată perioada post-privatizare, respectiv ulterior încheierii contractului de privatizare nr. 62/2003, administratorii SC Rodipet SA, profitând de inexistenţa controlului post-privatizare, a controalelor vizând respectarea regulilor financiare, dar şi de poziţia dominantă în AGA, au desfăşurat o politică de falimentare a societăţii concretizată în încheierea unor contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare, vânzare, prestări servicii, total defavorabile societăţii”, susţine DIICOT.

Procurorii declară că, în aceasta modalitate, membrii grupului infracţional coordonaţi de învinuiţii fraţii Awdi Hassan şi Awdi Mehdi au procedat la cauzarea unui prejudiciu în sumă totală de 35,5 milioane euro.

Citeste si:  Procesul asistentei de la Maternitatea Giuleşti începe la ora 15.00

Ancheta DIICOT a fost desfăşurată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, iar intervenţia s-a realizat cu sprijinul Jandarmeriei Române. Suportul tehnic al operaţiunii a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata