Riscul de curs îi arde pe cei care s-au împrumutat în franci elveţieni

15

– Cei care au luat credite în franci elveţieni – o alternativă promovată de mai multe bănci între 2006 şi 2008 datorită avantajului de a afişa dobânzile foarte mici – simt acum din plin efectele „riscului valutar”, în condiţiile în care leul a slăbit cu 60% în faţa francului în ultimii doi ani, scrie Ziarul Financiar.

Circa 12% din creditele populaţiei aflate în derulare în prezent sunt în franci elveţieni, soldul fiind de echivalentul a 2,7 miliarde de euro la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor BNR.

Citeste si:  Bogdan Baltazar: Creşterea economică a României poate fi chiar de 1,5 - 2%

Pe lângă creşterea cursului, clienţii sunt loviţi şi de modificarea dobânzilor, pentru că multe bănci au vândut credite cu dobândă promoţională foarte mică doar în primul an de contract, ulterior costul fiind calculat în funcţie de indicatori externi (cum este Libor CHF, indicatorul de dobândă pentru franc de pe piaţa monetară londoneză) plus o marjă.

Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, spune că acum chiar băncile sunt interesate să îşi încurajeze clienţii să schimbe moneda creditului, pentru că refinanţarea împrumuturilor este mai dificilă. Băncile nu au depozite în franci, astfel că au finanţat creditele prin fonduri atrase pe termen scurt de pe pieţele financiare internaţionale.

Citeste si:  CONCURS: Care este cea mai nesimţită bancă cu care ai lucrat?

De la niveluri de 2 – 2,3 lei pentru un franc elveţian în 2006 – 2008, cursul a urcat în prezent spre 3,1 lei pentru un franc elveţian.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata