Volvo recheamă la service 30.000 de automobile cu probleme la schimbătorul de viteze

11

Constructorul auto suedez Volvo a anunţat luni, 21 iunie,  că va rechema la service 29.299 de automobile vândute în întreaga lume, din cauza unor probleme la schimbătorul de viteze, care ar putea provoca dificultăţi conducătorilor auto în momentul schimbării treptelor de viteză, transmite AFP.

‘Automobilele vizate sunt toate modele noastre produse în 2010 şi 2011 care au o cutie manuală de viteze cu şase trepte’, a declarat purtătorul de cuvânt de la Volvo, Per-Aake Froesberg.

Potrivit acestuia, rechemarea afectează pieţe din întreaga lume, dar cele mai multe autovehicule (6.708 unităţi) au fost vândute pe piaţa din Marea Britanie, urmată de Suedia şi Germania.

Citeste si:  Germania ar putea interzice vânzarea maşinilor Fiat

Purtătorul de cuvânt de la Volvo a subliniat că până în prezent nu au fost semnalate accidente din cauza acestei probleme, insistând asupra faptului că defecţiunea este foarte uşor de soluţionat. Proprietarii modelelor vizate sunt rugaţi să meargă cu maşina la un dealer local unde schimbătorul de viteze va fi ajustat în mai puţin de o oră, a precizat Per-Aake Froesberg.

Constructorul auto suedez Volvo s-a aflat timp de un deceniu în proprietatea grupului auto american Ford, iar în luna martie a acestui an a fost vândut grupului auto chinez Geely.

Citeste si:  O americancă de peste 92 de ani a alergat în maratonul de la San Diego (record de vârstă)
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata